Comerț, Turism și Alimentație Publică
Date de contact
str.Banulescu-Bodoni 59,
bloc A, etaj 2, sala 213
- Studii
- Business și Administrarea Afacerilor
- Departamente
- Comerț, Turism și Alimentație Publică
- Academic
- Ciclul I - Licență
În cadrul ASEM formarea profesională a specialiştilor în domeniul comerţului a fost preluată de la facultatea „Economia comerțului şi merceologie” din cadrul Universității de Stat din Moldova, (1977), şi se derulează la următoarele specialităţi şi niveluri de calificare:
1013.1. Servicii hoteliere, turism și agrement
Turismul este o activitate de perspectivă, iar specialiştii din acest domeniu au mari avantaje manageriale. Absolvenţii pot îndeplini funcţii de director de agenţie de turism, director de hotel, director comercial, şef de structuri operaţionale în hoteluri, agenţii de turism, în companii tour-operatoare, de economist, de ghid în agenţiile de turism.
Se acorda titlul – Licenţiat în Servicii publice.
369.1 „Merceologie şi Comerţ”
1. Pentru studenţii specialităţii Merceologie şi comerţ instituţia oferă:
- formarea profesională necesară pentru activitatea comercială a întreprinderilor (firmelor) din toate sectoarele economiei naţionale ;
- posibilitatea formării abilităţilor şi competențelor de formare și gestionare a sortimentului mărfurilor din cadrul întreprinderii;
- formarea capacităţilor specialistului de aplicare a cunoştinţelor teoretice şi abilităților practice în activitatea profesională etc.
2. Competenţe:
Pe parcursul studiilor la specialitatea Merceologie şi comerţ, competențele profesionale se formează studiind următoarele discipline: Bazele merceologiei; Economia întreprinderilor de comerț; Standardizarea, metrologia și evaluarea conformității; Merceologia mărfurilor cerealiere, panificație, legume și fructe; Merceologia mărfurilor de uz casnic; Merceologia mărfurilor vestimentare; Merceologia mărfurilor socio-culturale; Marketing; Microbiologia, sanităria şi igiena mărfurilor; Sisteme informatice în comerț/ Tehnici de vânzări; Merceologia mărfurilor gustative și de cofetărie; Merceologia mărfurilor animaliere; Tehnologia și organizarea comerțului; Tehnologia și tehnica refrigerării/ Baza material tehnică a întreprinderii de comerț; Managementul calității mărfurilor, etc.
Absolvenţii acestei specialităţi vor avea pregătire specială pentru a studia şi analiza sortimentul de producere şi comercial al mărfurilor, formând în cadrul întreprinderii un sortiment conform reglementărilor legale și care să satisfacă necesitățile consumatorilor; de a organiza şi efectua aprovizionarea unităţilor comerciale cu mărfuri, comercializarea şi promovarea mărfurilor pe piaţă, precum şi păstrarea lor, de a estima și monitoriza nivelul calităţii mărfurilor pe toată durata aflării în întreprinderea de comerț și în perioada post-consum. Ei trebuie să posede un nivel înalt de pregătire profesională, competenţă, erudiţie şi cultură, operativitate, calităţi de întreprinzător.
3. Oportunităţile de angajare în câmpul muncii:
Competenţele şi abilităţile formate la specialitatea Merceologie şi comerţasigură absolvenţilor oportunităţi de carieră compatibile cu profesia de merceolog - comerciant în toate întreprinderile de producere şi de comerţ din ţară.
Specialistul poate activa în calitate de: merceolog, comerciant, manager, specialist în certificarea mărfurilor, antreprenor, vânzător-consultant etc.
Domeniile de activitate a specialistului sunt:
- întreprinderile de comerţ;
- întreprinderile de producere, aprovizionare şi achiziţie de stat,
- burse marfare;
- activitatea de întreprinzător.
Absolvenţii ciclului I pot urma studii aprofundate în domeniul specialităţii sau altor domenii conexe la specializările propuse la ciclul II (studii superioare de masterat). Continuarea formării profesionale, pentru a obţine capacitatea de conducere, tinerilor specialişti li se oferă pregătire pentru activitatea merceologică în sfera comerţului şi producerii în cadrul serviciilor de marketing şi comerţ, întreprinderilor comerciale, de producere, prestare a serviciilor, instituţii de cercetări ştiinţifice, precum şi în aparatul altor organizaţii publice şi în sfera privată în funcţie de manageri ai reţelelor comerciale, directori comerciali, administratori în întreprinderile şi organizaţiile de comerţ, şefi de secţii, colaboratori ştiinţifici etc.
541.1 „Tehnologia și managementul alimentației publice”
Specialitatea „Tehnologia și Managementul Alimentației Publice" are misiunea de a pregăti specialişti capabili să asigure conceperea şi industrializarea produselor alimentaţiei publice competitive pe piaţă fiind orientată spre:
- promovarea şi valorificarea tehnologiilor moderne în alimentaţia publică;
- elaborarea şi promovarea noilor produse alimentare;
- asigurarea unui design contemporan al produselor;
- organizarea proceselor de producţie şi de deservire a consumatorilor;
- asigurarea securităţii şi inocuităţii produselor alimentaţiei publice.
Specialitatea „Tehnologia și Managementul Alimentației Publice" are drept obiectiv să formeze personalităţi integre şi competente profesional, pentru a face faţă cerinţelor actuale şi de perspectivă a forţei de muncă pe piața locală şi internaţională, care vor:
- conştientiza importanţa practicării unor activităţi eficiente şi eficace în viaţa profesională şi cea cotidiană;
- forma şi dezvolta competenţele necesare pentru autorealizare şi obţinerea succesului în activitatea profesională şi afaceri;
- acumula un stoc de cunoştinţe şi crea valoare academică adăugată în domeniul dat care v-a servi drept bază pentru dezvoltarea personală şi profesională.
De ce să alegi specialitatea…?
Deoarece specialitatea „Tehnologia și Managementul Alimentației Publice" are menirea de a pregăti specialişti pentru activităţi ce se referă la managementul întreprinderilor de alimentație publică, precum şi conducerii diferitor subdiviziuni ale organizaţiilor (de stat, privată sau mixtă).
Absolvenţii domeniul de formare sunt potenţialii antreprenori care vor crea locuri de muncă şi noi perspective în progresul socio-economic. Absolvenții au posibilitatea să execute o varietate de activități comerciale și manageriale, activând în calitate de:
- Metr d`hotel/ administrator
- Tehnolog în departamentul Alimentației Publice
- Șef de producere
- Inginer tehnolog la instituţiile, firmele de proiectare
- Laborant tehnolog în cadrul laboratoarelor tehnologice
- Asistent de cercetare în domeniul alimentaţiei publice
- Absolvind această specialitate veți fi capabil să:
- Elaborați diverse tipuri de meniuri, programe de producere pentru fiecare secţie şi tip de întreprindere, să asigurați calitatea produselor culinare, să organizați diverse banchete de protocol şi neoficiale, să dirijați procesele tehnologice a diverselor grupe de preparate culinare să daţi savoare oricărui fel de mâncare, de la supe şi garnituri până la dulciuri și produse de cofetărie patiserie.
- Veţi descoperi nu doar secretele gastronomiei moldovenești, ci şi aromele și gusturile inedite din bucătăria internațională.
- Veţi afla mai multe şi despre pregătirea unor mese speciale cu prilejul sărbătorilor sau altor evenimente.
- Veți face cunoștință cu caracteristicile merceologice ale produselor alimentare
- Veţi cunoaște principiile alimentației dietetice și de profilaxie.
Veți învăța să proiectați o unitate de alimentație publică cu toate încăperile componente și dotările cu utilaje, vase, ustensile.
Descrierea programului
Programul de studii pentru specialitatea: „Tehnologia și Managementul Alimentației Publice" are ca scop formarea specialiștilor cu o pregătire universitară (ciclul I - Licență) pentru activități ce se referă la activitatea profesională în componenţa întreprinderilor alimentaţiei publice ce activează în domeniul Alimentației Publice.
Ciclul I, licenţă este axat pe formarea competenţelor-cheie generice şi specifice domeniului. În scopul consolidării cunoştinţelor teoretice şi dezvoltării abilităţilor practice. Disciplinele de bază al programului includ: Chimia neorganică și analitică; Chimia organică; Chimia fizică și coloidală; Merceologia produselor alimentare; Managementul alimentației publice; Microbiologia generală; Tehnologia produselor alimentare I, II, III; Tehnologia produselor de patiserie și cofetărie; Designul și estetica produselor de cofetărie; Organizarea servirii consumatorilor în UAP; Organizarea gestionării UAP; Proiectarea UAP etc.
Programul de studii prevede stagii de practică în anul II- practica tehnologică, anul III practica în producție și IV practica de licență (cu un stagiu de elaborare a tezei de licență în anul IV). Studenții specialității Tehnologia și Managementul Alimentației Publice au posibilitatea de a-și îmbunătăți cunoștințele acumulate la stagii de practică și peste hotare: Italia, România, Bulgaria, Turcia etc.
Parteneri ai programului
Facilitățile oferite studenților parteneriatele respective – ca ex. oferă anual 3 burse, acordă locuri de practică, organizează traininguri gratuite pentru studenți.
- Contract de colaborare în cadrul Proiectului “Europa 3000” desfășurat în Italia Centro di formazione professionale alberghiero/casargo, APAF – Agenzia provincial attivita formative. Oferă anual locuri de practică în perioada estivală a anului în restaurantele din hoteluri prestigioase din Italia
- Asociaţia Culinarilor Catering Moldova.
- Bar contract SRL
- Harap Alb SRLTucano Cofee SRL
- EFES VITANTA MOLDOVA BREWERY
- Creavita SRL.
- AeroFood.