(realizat conform Ordinului Ministerului Educaţiei al Republicii Moldova nr. 199 din 04.04.2011)
1. Introducere
Pregătirea de specialitate temeinică, specifică anumitor discipline de învăţământ, constituie calitatea esenţială şi fundamentală pentru exercitarea cu competenţă şi eficienţă a activităţilor educaţionale. Însă, trebuie combătută concepţia potrivit căreia dacă eşti un bun specialist este şi suficient să fii cadru didactic. Viaţa a demonstrat că adesea foarte buni specialişti, chiar cu calitatea de oameni de ştiinţă, n-au fost întotdeauna şi foarte buni şi eficienţi profesori.
În condiţiile "exploziei informaţionale", ca urmare a progresului tehnic, ştiinţific, cultural, urmat de schimbări continui, chiar de mutaţii în cadrul disciplinelor predate, în profesiuni, în condiţiile economiei libere se necesită o preocupare şi o capacitate deosebită de a asigura o pregătire psiho-pedagogică a cadrelor didactice universitare. În acest context, oferim această programă de formare, care are un scop major tridimensional, în speranţa că beneficiarii vor:
- Conştientiza importanţa practicării unor activităţi eficiente şi eficace în activitatea profesională şi cea cotidiană.
- Forma şi dezvolta competenţele necesare pentru obţinerea succesului în activitatea didactică.
- Acumula un stoc de cunoştinţe şi crea plusvaloare academică în domeniul educaţiei care va servi drept bază pentru dezvoltarea personală şi profesională.
2. Finalităţile învăţării
În acest modul se pune accentul pe formarea unor competențe psiho-pedagogice, prin dezvoltarea unor capacităţi şi atitudini care au la bază anumite cunoştinţe pertinente, având ca finalitate constituirea unui comportament pedagogic performant.
Competenţe-cheie specifice | Competenţe-cheie generice |
---|---|
Cursantul trebuie să fie capabil:
|
Stagiarul trebuie să fie capabil:
|
Finalităţile se vor realiza prin valorificarea conţinutul unităţilor de curs, dar şi prin utilizarea adecvată a activităţilor de predare – învăţare – evaluare.
3. Planul Desfăşurării activităţilor de predare – învăţare – evaluare
Nr. de ordine | Denumirea modulelor | Total ore | INCLUSIV | Forma de evaluare | Nr. credite | |
---|---|---|---|---|---|---|
Ore în auditoriu | Activitatea individuală (ore) | |||||
1 | Pedagogie | 210 | 42 | 168 | E | 7 |
2 | Psihologie | 180 | 36 | 144 | E | 6 |
3 | Didactica disciplinei | 210 | 42 | 168 | E | 7 |
4 | Practica pedagogică | 300 | - | 300 | E | 10 |
Total |
900 | 120 | 780 | 30 |
Activităţile de predare–învăţare–evaluare vor fi organizate interdisciplinar, fiind axate pe o învăţare prin descoperire. Se vor organiza următoarele activităţi de formare:
- Activităţi extracurs: autoinstruire, consultaţii.
- Activităţi de curs la Pedagogie, Psihologie şi Didactica disciplinelor economice: prelegeri, training, atelier de lucru.
- Practica pedagogică, activităţi extracurs şi de evaluare: autoinstruire, consultații, învăţare prin cooperare, proiecte de grup, elaborarea portofoliului pedagogic.
- Testul final.
4. Literatura Obligatorie recomandată pentru autoinstruire
- CIOBANU Olga. Comunicare didactica
- DIACONU Mihai; JINGA Ioan (coordonatori). Pedagogie
- DRUTA Maria Elena. (coordonator), BADEA Florica; MIHAI Nina. Didactica disciplinelor economice. Consideraţii teoretice si aplicaţii.
- TURCU Filimon. Psihologie şcolară.
- BACIU Sergiu. Suport metodologic pentru evaluarea academică. Chişinău: ASEM, 2010. 95 p. ISBN 978-9975-75-512-2.
5. Evaluarea finală
Pentru a obţine Certificatul de absolvire cursantul va trebui să:
- Rezolve testul final
- Testul final este compus din itemi şi o situaţie problemă (exemplu: Utilizând metoda 6-3-5 (doar 3 runde) formulaţi, selectaţi şi prezentaţi 5 soluţii care ar contribui la: „Sporirea eficienţei procesului educaţional în ASEM”). Itemii vor evalua cunoştinţele psihopedagogice şi capacitatea de aplicare a acestora de către cursant.Pentru a primi calificativul admis la test este necesar de a răspunde corect la 2/3 din itemi.
- Participe la un proiect de grup
- Se va proiecta în echipă şi se va prezenta o oră demonstrativă. Criteriile de evaluare: Prezentarea materiei în mod structurat; Stimularea motivaţiei; Adaptarea la nivelul studenţilor; Facilitarea integrării noilor cunoştinţe; Suscitarea participării studenţilor; Asigurarea înţelegerii de către studenţi; Varietatea suportului didactic; Aplicarea tehnicilor moderne de predare – învăţare - evaluare; Menţinerea climatului favorabil.
- Prezinte portofoliu
- care va conţine următoarele elaborări ale pretendentului: Proiectul unei curriculum; Proiectul unei activităţi didactice; Proiectul unui test docimologic
6. Informaţii suplimentare pot fi obţinute pe adresa: Chişinău, str. Bănulescu-Bodoni 61, ASEM, bl. A, biroul 302, tel. 402 849, 402 706, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.