Dacă studii economice - atunci la ASEM
VINO la ASEM, FII STUDENTUL NOSTRU!

Program Admiterea

Program de lucru
Luni-Vineri, 0900 - 1700
Sâmbătă, 0900 - 1300
Pauză de masă, 1230 - 1300

Contacte
Anticamera rectorului:
(022)22-41-28, (022)40-27-09

Serviciul studii:(022)40-29-00

Comisia de admitere: (022)22-27-32,
(022)40-29-00, 060434344

Facultatea Business şi Administrarea Afacerilor
BUSINESS ŞI ADMINISTRARE (rom., rus.)

Absolvenţii vor activa în organele de conducere atât la nivel de agenţi economici, cât şi la nivel naţional: manageri capabili să gândească strategic şi creativ, să adopte decizii raţionale, lideri efectiv orientaţi spre îmbunătăţirea performanţelor organizaţiei, spre calitate şi perfecţionare continuă.

BUSINESS SI ADMINISTRARE (engl.-rom.)

Programul de studii este bazat pe noile metode de predare-învățare centrate pe student, inclusiv: învățarea bazată pe probleme (PBL), proiecte, lucru în echipă, co-predare cu profesori din universități străine. Studenții vor avea posibilitatea, în cadrul proiectului PBLMD, să studieze 1 semestru în Universitatea Aalborg din Danemarca sau Universitatea Gloucestershire din Marea Britanie.
Pliant de prezentare a programului de studii

Managementul proprietăţii intelectuale(rom, rus)

Studenţii beneficiază de o instruire în domeniul teoriei şi practicii managementului inovaţional, a activităţii de cercetare-dezvoltare, evaluării şi comercializării obiectelor proprietăţii intelectuale etc.
Absolvenţii specialităţii pot activa în calitate de economist, specialist în domeniul protecţiei şi comercializării obiectelor proprietăţii intelectuale, funcţionar în instituţiile publice.
Se acordă titlul - Licenţiat în ştiinţe economice.

Achiziţii (rom, rus)

Studenţii sunt familiarizaţi cu aspectele teoretice şi practice ale managementului, fiind acordată o atenţie specială domeniului achiziţiilor, negocierilor în afaceri, managementului proiectelor, riscurilor în afaceri etc.
Absolvenţii specialităţii pot activa în calitate de economist, agent comercial, agent achiziţii, coordonator de proiect, funcţionar în instituţiile publice.
Se acordă titlul - Licenţiat în ştiinţe economice.

Marketing si logistica (rom, rus)

Absolventii pot ocupa posturi in serviciile de marketing, aprovizionare sau desfacere ale unor unitati producatoare de bunuri materiale, in comert, servicii de reclama, intreprinderi specializate in efectuarea cercetarilor de marketing si prestarea serviciilor de marketing, in invatamintul mediu si universitar, precum si in cadrul unor organe de indrumare, coordonare si sinteza macroeconomica.
Se acorda titlul - Licenţiat în ştiinţe economice.

Turism (rom., fr., eng.), Turism (rus)

Turismul este o activitate de perspectiva, iar specialistii din acest domeniu au mari avantaje manageriale. Absolventii pot indeplini functii de director de agentie de turism, director de hotel, director comercial, sef de structuri operationale in hoteluri, agentii de turism, in companii turoperatoare, de economist, de ghid in agentiile de turism
Se acorda titlul - Licenţiat în Turism.

Merceologie si comert (rom, rus)

Absolventii specialitatii Merceologie si comert obtin cunostinte profunde in diverse aspecte ce tin de problematica marfara: verificarea calitatii, naturalitatii, activitatilor de standartizare, certificare, depozitare, livrare, transportare, pastrare, comercializare etc. Absolventii pot activa in calitate de economisti in functii de conducere si executive in unitatile comerciale, in serviciile vamale, in activitatile organizatiilor de standartizare, certificare, de protectie a consumatorilor a organelor publice locale, in unitatile comerciale.
Se acorda titlul - Licenţiat în ştiinţe economice.

Tehnologia şi managmentul alimentaţiei publice (rom, rus)

Absolvenţii programului de studii „Tehnologia şi managmentul alimentaţiei publice” sunt instruiţi pentru aplicarea managmentului unităţilor alimentaţiei publice cu utilizarea celor mai moderne tehnologii din domeniul alimentaţiei publice în concordanţă cu standardele europene.
Absolvenţii pot ocupa posturi de:
- director de întreprindere a alimentaţiei publice;
- manager, şef de producere; inginer-tehnolog.
Se acorda titlul - Licenţiat în tehnologia produselor alimentare.

Facultatea Economie Generală și Drept
Economie generala (rom, rus)

Absolvenţii specialităţii „Economie generală” pot fi angajaţi în unităţi economice şi organizaţii din diverse ramuri ale economiei naţionale şi sunt pregătiţi pentru a activa în calitate de agenţi economici din sfera de producere şi prestare a serviciilor; activitatea în business-ul de consulting în diverse domenii ale economiei;  activităţi de marketing, promovare şi publicitate, precum şi activitatea analitică şi de conducere în economie şi în domeniul business-ului. De asemenea, în cadrul acestui Program de formare profesională sunt pregătiţi specialişti care pot ocupa posturi în organele de stat de nivel republican şi municipal; în ministere, departamente, organizaţii ale administraţiei publice locale, etc. Absolvenţii programului de studiu „Economie generală” îşi pot continua studiile la ciclul II de studii superioare – Master și ulterior ciclul III - Doctorat.
Se acorda titlul - Licenţiat în ştiinţe economice.

Administratie publica (rom)

Absolventii vor activa in organele de conducere la firme, intreprinderi, institutii, ministere, diferite unitati ale sferei sociale.
Se acorda titlul - Licenţiat în ştiinţe politice.

Drept (rom, rus)

Absolventii vor putea activa in calitate de consultanti juridici la intreprinderi, organizatii, institutii, ministere, departamente vamale. Vor activa, deasemenea, in functie de reprezentanti comerciali ai firmelor din tara si consultanti in consulatele Moldovei din alte tari.
Se acorda titlul - Licenţiat în drept.

Facultatea Finanțe
Finante si banci, Finante si banci (rom., engl.)

Specialistii sunt pregatiti in domeniul financiar bancar finante publice, finantele si gestiunea financiara a intreprinderii, institutii financiare internationale si management bancar, moneda si credit acestea urmind sa-si desfasoare activitatea in diverse domenii ale economiei, precum activitatea bancara, de asigurari si reasigurari, burse de valori, control financiar, expertiza financiar bancara. De asemenea absolventii urmeaza sa fie viitorii specialisti din administrarea publica centrala si sociala, institutiile financiare si ale infrastructurii pietei de capital si nu in ultimul rind, cercetatori stiintifici in institutiile cu profil economico-financiar.
Se acorda titlul - Licenţiat în ştiinţe economice

Facultatea Contabilitate
Contabilitate (rom, rus)

Absolventii detin cunostinte profunde in domeniul contabilitatii, ce le permit sa activeze in intreprinderi de stat, private din diferite ramuri ale economiei nationale (industrie, comert, sistem bancar, agricultura etc.) precum si in diverse organizatii internationale. Pot activa in calitate de contabili, contabili superiori, contabili-sefi, inspectori fiscali, revizori. Multi dintre absolventi sunt solicitati in organele de control de stat si in firmele care practica activitatea de audit.
Se acorda titlul - Licenţiat în ştiinţe economice.

Facultatea Cibernetică, Statistică și Informatică Economică

Facultatea Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică  ASEM

 

1.Specialităţile oferite. Candidaţii pot alege următoarele specialităţi:

Durata studiilor este de: 3 ani la primele 5 specialități, la secția cu frecvență și 4 ani-la secția cu frecvență redusă, și 4 ani – la specialităţile Tehnologii informaţionale şi Securitate informaţională, la secția cu frecvență  și 5 ani – la secţia cu frecvenţa redusă. Limbile de predare – română sau rusă, la alegere. Specialiştii cu studii superioare pot obţine o calificare suplimentară în Informatică în cadrul studiilor de formare profesională continuă la specialitatea  Informatică, obținând calificarea – informatician, cu durata studiilor de 1,5 ani la secţia  zi.

2.Caracterizarea specialităților.

Specialitatea Statistică şi previziune economică este înalt solicitată în ultimii ani, mai ales datorită schimbărilor economice  la nivel mondial și  este unică, în domeniul învăţământului superior, privind statistica din Republica Moldova. După absolvirea celor 3 ani de facultate absolventul poate fi angajat în calitate de   manager de cercetări cantitave, analist financiar,  manager de proiecte, statistician, inspector sau consilier de specialitate. Totodată, absolventul specialității ar putea să-și dorească să devină liber profesionist, să aplice pentru un program de masterat, sau să urmeze o carieră academică în domeniu.

Specialitatea Cibernetică şi informatică economică prevede cunoştinţe economice temeinice pentru înţelegerea proceselor economice, cunoştinţe în cibernetică pentru cercetarea şi orientarea raţională a proceselor economice şi cunoştinţe în informatică pentru susţinerea eficientă asistată de calculator a deciziilor respective. Specialistul este instruit pentru calitatea de economist-analist în problemele de dirijare, luare de decizii eficiente în sfera economico-socială cu utilizarea nemijlocită a instrumentarelor moderne, a noilor tehnologii informaţionale, precum şi pentru calitatea de specialist-manager în business-ul informatic.

Specialitatea Informatică. Utilizarea mijloacelor informatice a devenit de importanţă strategică pentru majoritatea domeniilor de activitate ale societăţii. „Cine cunoaşte informaţia – stăpâneşte situaţia”. Deficitul de specialişti-informaticieni este considerabil, îndeosebi în ţările economic dezvoltate. Şi în R. Moldova conducerea de vârf a anunţat informatizarea societăţii de prioritate strategică. Informaticienii din Moldova au format firme mixte în domeniu, ce elaborează tehnologii, sisteme şi aplicaţii informatice pentru agenţii economici de peste hotare, contribuind astfel la exportul de mărfuri şi servicii avansate şi, respectiv, la susţinerea creşterii economice a republicii.

Specialitatea Informatica aplicată, fiind similară, în mare parte, celei de Informatică, este orientată, preponderent, către informatizarea activităţilor economice, prin crearea şi implementarea sistemelor şi aplicaţiilor informatice. Absolvenţii sunt solicitaţi pe piaţa muncii, preponderent, ca informaticieni şi ingineri în tehnologii informaţionale.

Specialitatea Tehnologii informaționale pregăteşte specialişti pentru elaborarea, dezvoltarea, implementarea de tehnologii şi instrumente software de operare eficientă cu informaţiile. Specialitatea cuprinde, de asemenea, elaborarea/dezvoltarea/implementarea de aplicaţii şi mijloace informatice încorporate în cele mai diverse echipamente, cum ar fi: obiectele Internet – diverse dispozitive fizice şi virtuale, conectate la Internet cu facilităţi de procesare a datelor, automobile, telefoane mobile, echipamente de uz casnic, strunguri, linii automate, etc. Absolvenţii sunt solicitaţi pe piaţa muncii, preponderent, ca ingineri în tehnologii informaţionale.

Specialitatea Securitatea informațională cuprinde funcţiile ce ţin de asigurarea condiţiilor de protejare a persoanelor fizice, a mediului de afaceri şi a administraţiei publice privind resursele informaţionale şi informaţiile cu care aceste entităţi operează. Specialiştii în domeniul securităţii informaţionale trebuie să formuleze cerinţele, să  implementeze, să dezvolte mijloacele şi să asigure  monitorizarea şi actualizarea produselor speciale respective. Absolvenţii acestui domeniu de licenţă pot fi angajaţi la funcţii ce presupun activităţi cu securizarea informaţională.

IMPORTANT! Absolvenții facultății sunt foarte solicitați pe piața muncii, atât în țară cât și peste hotare, la salarii dintre cele mai atractive. În 2015 informaticienii din Republica Moldova au avut cel mai înalt salariu mediu pe economie!