Conducerea operativă a facultăţii este asigurată de către Biroul Consiliului Facultăţii, format din decan şi prodecani.
Specialist în domeniul financiar-bancar. Angajata în ASEM din anul 1995. A absolvit facultatea de Economie a Universităţii de Stat din Chişinău (Moldova) in anul 1986, doctoratul (1995). Doctor în economie (1995), doctor habilitat (1999), profesor universitar (2005). Discipline predate: Finanţele întreprinderii, Gestiuneqa financiară a întreprinderii, Gestiunea financiară a cercetării.
Membrul al grupului permanent al Consiliului de Experţi din cadrul Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, auditor intern în domeniul ”Managementului calităţi – ISO 9001: 2000; ISO 19011: 2002”. Conducător de teze de doctorat la specialitatea 522.01 Finanțe, Membru al Consiliului Strategisc de dezvoltare a Universității Pedagogice din Moldova ”Ion Creangă”.
Pe parcursul activităţii a realizat o serie de stagii ştiinţifico-didactice, stagii de perfecţionare şi vizite de documentare. Activitatea ştiinţifică s-a desfășurat în cadrul proiectelor de cercetare internaţionale şi naționale.
Specialist în domeniul preţurilor şi tarifelor, investiţiilor şi activităţii investiţionale. Angajată la ASEM din anul 1999. A absolvit facultatea de Economie a Universităţii Agrare de Stat din Moldova în anul 1995, studiile de doctorat din cadrul Academiei de Studii Economice din Moldova în anii 1999-2004. Doctor în economie (2007), conferenţiar universitar la departamentul Investiţii şi Activitate Bancară.
Discipline predate: Preţuri şi tarife,– la ciclul I Licenţă; Preţuri, concurenţă şi competitivitate financiară, Sisteme complexe de finanţare a investiţiilor – la ciclul II Masterat.
Membru al Seminarului Ştiinţific de Profil în vederea examinării tezelor de doctor/doctor habilitat la specialitatea Finanţe (2010).
Stagii ştiinţifico-didactice şi participare la foruri ştiinţifice organizate în Republica Moldova şi România. Peste 40 de publicaţii ştiinţifice şi metodico-didactice.