Academia de Studii Economice a Moldovei
Departamentul "Resurse Umane, Afaceri Publice și Comunicare"

Date de contact

 

MD-2012, Chișinău, R. Moldova
str. Bănulescu-Bodoni, 61,
bloc A, birou 609

 
adresa@email

 
 (022) 402 734
402 733

Ciclul I - LICENȚĂ

SPECIALITATEA: 313.1 ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

Specialitatea administraţie publică are drept obiectiv pregătirea unor specialişti de înaltă calificare în domeniul administraţiei publice. Absolvenţii acestei specialităţi vor fi licenţiaţi în ştiinţe politice, specialitatea administraţie publică. Obiecte ale activităţii profesionale ale unui specialist în administraţie publică sunt fenomenele şi evenimentele cu caracter administrativ şi socio-economic, satisfacerea interesului general, relaţii dintre autorităţile administraţiei publice şi dintre acestea şi cetăţeni.

Specialitatea presupune o pregătire temeinică în domeniul administraţiei publice, astfel că absolvenţii se pot încadra în orice domeniu de activitate publică. Se creează o reală posibilitate pentru îndeplinirea funcţiilor în administraţia publică la diferite niveluri, precum şi în alte structuri publice sau private de interes public. Se au în vedere funcţii de secretari în unităţi administrativ-teritoriale, specialişti în diferite domenii, în compartimente pentru relaţii cu publicul, gestiunea resurselor umane, contencios administrativ, experţi şi consilieri la diferite niveluri în probleme de administraţie publică şi alte funcţii la nivelul organelor administraţiei publice centrale.

Specialistul va fi capabil să presteze activităţi didactice, să realizeze o cercetare ştiinţifică în domeniul administraţiei şi să fie încadrat în diverse programe naţionale şi internaţionale ce ţin de administraţia publică locală şi centrală.

Absolventul specialităţii Administraţie Publică trebuie să răspundă următoarelor cerinţe generale de calificare :

  1. Să se distingă prin maturitate civică şi implicare activă în viaţa social-economică a ţării; etică profesională şi un pronunţat simţ al responsabilităţii şi al datoriei faţă de cetăţeni; voinţă şi perseverenţă în luarea deciziilor ce vizează satisfacerea interesului general; să posede o înaltă cultură civică şi politică, să respecte valorile general - umane;
  2. Să fie familiarizat cu conceptele de bază din domeniul ştiinţelor umane, economice, juridice, sociale; să poată utiliza metodele acestor ştiinţe în diferite sfere de activitate profesională;
  3. Să posede o viziune clară asupra proceselor şi fenomenului administrativ, să înţeleagă posibilităţile de cunoaştere a fenomenului administrativ prin intermediul metodelor ştiinţifice de cunoaştere, să utilizeze aceste metode în soluţionarea diferitor probleme profesionale;
  4. Să poată  identifica probleme  legate  de  exercitarea  funcţiei,   să propună  soluţii pertinente pentru soluţionarea acestora;
  5. Să analizeze propria activitate profesională, limitele şi capacităţile individuale, să
    acumuleze permanent noi cunoştinţe, utilizând diverse modalităţi de perfecţionare a
    competenţei profesionale;
  6. Să înţeleagă esenţa şi valoarea socială a profesiei, principale probleme cu care se confruntă domeniul.

Programul are menirea de a pregăti specialişti pentru activităţi ce se referă la diversele domenii şi tipuri de activităţi din domeniul administraţiei publice atât la nivel central, cât şi la nivel local. Totodată, absolvenţii domeniului de formare Administraţie publică sunt viitorii funcţionari publici în funcţii de execuţie; specialişti în domeniul organizării activităţii administrative; specialişti în domeniul resurselor umane; specialişti în domeniul relaţiilor publice; specialişti în domeniul organizării și prestării serviciilor publice; specialişti în domeniul documentării administrative; manageri de proiecte în administraţia publică; consilieri în administraţia publică; referenţi în probleme administrative; experţi în domeniul administraţiei publice.

Absolvenţii programului se pot angaja în cadrul diverselor instituţii ale APL şi APC, precum şi, în cadrul organizaţiilor non-guvernamentale care se preocupă de problemele administraţiei publice. Absolvenţii îşi pot continua studiile la ciclul II de studii superioare – Master.

 

SPECIALITATEA: 331.1 ASISTENŢĂ SOCIALĂ

Asistenţa socială reprezintă unul din pilonii de bază ai sistemului de protecţie socială care include în sine un ansamblu de servicii specializate de protecţie a persoanelor, familiilor, grupurilor, comunităţilor aflate în dificultate, care din motive de natură economică, socială, biologică sau psihologică nu au posibilitate de a-şi realiza prin efort propriu un mod decent de viaţă. În noile condiţii socio-economice misiunea Asistenţei Sociale se prezintă drept o cale de consolidare a solidarităţii inter- şi intrageneraţionale, intervenind în favoarea persoanelor defavorizate, marginalizate sau cu risc de excluziune socială prin oferirea de sprijin pentru obţinerea condiţiilor unei vieţi decente şi prin susţinerea dezvoltării propriilor capacităţi şi competenţe în vederea integrării sociale corespunzătoare.

Asistenţa socială a fost instituționalizată în anul 1998, iar „Nomenclatorul specialităţilor Republicii Moldova” a fost completat cu o nouă specialitate de Asistent social. Tot în acelaşi an în cadrul USM a fost înmatriculată prima grupă de studenţi la această specialitate.

Programul de formare profesională a asistentului social se bazează pe un plan de învățământ, care cuprinde discipline fundamentale, de specialitate, opţionale şi facultative, prevăzute pentru obţinerea competenţelor şi abilităţilor profesionale, racordate la cerinţele pieţei muncii din Republica Moldova. Diversele activităţi (didactice, metodice, ştiinţifice, etc.)desfăşurate în cadrul catedrei de „Management social” sunt orientate spre modernizarea curriculară şi asigurarea unui învățământ de calitate în domeniul asistenţei sociale.

Pe durata studiilor la specialitatea „Asistenţă socială” se vor obţine competenţele profesionale necesare în rezultatul studierii următoarelor discipline: „Teoria asistenţei sociale”, „Sociologie generală”, „Metode şi tehnici de cercetare sociologică”, „Politici sociale”, „Metode şi tehnici de asistenţă socială”, „Marketing social”, „Management în sfera socială”, „Managementul serviciilor şi programelor de asistenţă socială”, „Dezvoltare umană” etc.

Prin specificul său interdisciplinar şi aplicaţiile profunde asupra diferitor aspecte ale sistemului social contemporan, domeniul de Asistenţă Socială contribuie la formarea competenţelor de diagnosticare a problemelor sociale, de relaţionare dintre membrii comunităţii, de intervenţie în situaţii de risc şi de referire către instanţele abilitate.

Respectiv, programul are menirea de a pregăti specialişti pentru activităţi ce se referă la diversele domenii şi tipuri de activităţi asistenţiale, de politici sociale, de management al serviciilor sociale, de intervenţie specializată în situaţii de risc, extrem de diversificate în contextul Republicii Moldova. Totodată, absolvenţii domeniului de formare Asistenţă socială sunt viitorii Asistenţi sociali, Asistenţi sociali comunitari (in cadrul primăriei), Experţi sociali, Asistenţi sociali supervizori, Specialişti în probleme sociale, Consultanţi/executori în instituţii prestatoare de servicii de asistenţă socială, Consilieri locali, Consultanţi în organizaţii neguvernamentale, Specialişti în serviciul personal, Specialişti în relaţii cu publicul, Consilieri de imagine etc.

Absolvenţii acestei specialităţi vor avea pregătirea profesională necesară pentru:  administrarea eficientă a diferitor activităţi din domeniul asistenţei sociale, elaborarea diferitor proiecte aferente sferei sociale, evaluarea programelor de asistenţă socială, dezvoltarea parteneriatelor în domeniul asistenţei sociale etc.

Absolvenţii programului se pot angaja în cadrul diverse instituţii ale sistemului de asistenţă socială, în subdiviziuni ale APL şi APC specializate în domeniul asistenţei sociale, în cadrul organizaţiilor non-guvernamentale care se preocupă de protecţia socială a persoanelor aflate în dificultate. Absolvenţii îşi pot continua studiile la ciclul II de studii superioare – Master.

 

SPECIALITATEA: 363.5 MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE

Resursele umane sunt considerate drept resursa strategică, principală pentru dezvoltarea oricărei ţări sau organizaţii. Pe măsura dezvoltării societăţii informaţionale, valoarea şi semnificaţia resurselor umane a crescut considerabil. Succesul oricărei organizaţii depinde, în mare măsură, de resursele umane care activează în cadrul acesteia. Pornind de la aceasta, importanţa şi contribuţia managerilor de resurse umane va fi una relevantă în activitatea oricărei organizaţii, indiferent de domeniul de activitate şi dimensiunea acesteia. În acest context catedra „Management social” din cadrul ASEM a venit cu iniţiativa de a iniţia un nou program de formare profesională la ciclul I în domeniul Managementului Resurselor Umane.

Programul de formare profesională a specialistului în domeniul managementului resurselor umane se bazează pe un plan de învățământ, care cuprinde discipline fundamentale, de specialitate, opţionale şi facultative, prevăzute pentru obţinerea competenţelor şi abilităţilor profesionale, racordate la cerinţele pieţei muncii din Republica Moldova. Diversele activităţi (didactice, metodice, ştiinţifice, etc.)desfăşurate în cadrul catedrei de „Management social” sunt orientate spre modernizarea curriculară şi asigurarea unui învățământ de calitate în domeniul managementului resurselor umane.

În conformitate cu misiunea şi obiectivele strategice ale catedrei de „Management social” din cadrul ASEM, acest program de formare profesională este orientat spre realizarea cerinţelor majore înaintate de piaţa muncii şi are scopul de a forma manageri în domeniul resurselor umane competenți, capabili să se dezvolte continuu şi să colaboreze pentru a satisface cerinţele organizaţiilor în servicii din domeniul managementului resurselor umane.

ASEM este unica instituţie de învăţământ superior din Republica Moldova care a pregătit, de-a lungul timpului, specialişti în domeniul managementului resurselor umane. Această tradiţie este păstrată în timp şi continuă să pregătească specialişti în domeniul managementului resurselor umane care sunt tot mai mult solicitaţi pe piaţa muncii.

Prin specificul său interdisciplinar şi aplicaţiile profunde din domeniul cercetării comportamentelor umane programul dat are menirea de a pregăti specialişti din domeniul Managementului Resurselor Umane. Pentru formarea profesională a studenţilor la specialitatea nominalizată sunt predate mai multe discipline din domeniul economic, social, psihologic, juridic etc.

Pe durata studiilor la specialitatea „Managementul resurselor umane” studenţii vor obţine competenţele profesionale necesare în rezultatul însuşirii următoarelor discipline: „Management”, „Fundamentele managementului resurselor umane”, „Piaţa muncii”, „Politici de resurse umane”, „Economia muncii”, „Dreptul muncii”, „Standardizarea muncii”, „managementul producţiei”, „Dezvoltare umană” etc.

Absolvenţii programului se pot angaja în întreprinderi şi organizaţi din diverse ramuri ale economiei naţionale, instituţii ale administraţiei publice centrale şi locale, institute de cercetări ştiinţifice, asociaţii şi instituţii publice şi sunt pregătiţi pentru a se preocupa ulterior cu recrutarea şi selecţia resurselor umane, evaluarea performanţelor profesionale ale personalului, orientarea profesională a resurselor umane, instruirea şi dezvoltarea profesională a personalului, organizarea salarizării în cadrul întreprinderilor, organizării şi normării muncii, aplicarea metodelor eficiente de muncă, analiza posturilor, precum şi a altor probleme legate de managementul resurselor umane şi ocuparea forţei de muncă. Absolvenţii îşi pot continua studiile la ciclul II de studii superioare – Master.

 

Ciclul II - MASTERAT

Programul de master: Managementul în administraţia publică

Administraţia publică reprezintă ansamblul instituţiilor şi proceselor administrative aflate în permanentă evoluţie sub influenţa transformărilor democratice şi complexitatea problemelor cu care se confruntă la etapa actuală societatea moldovenească aflată în proces de modernizare. Afirmarea tot mai activă a aspiraţiilor proeuropene a Republicii Moldova, mutaţiile ce au loc în conştiinţa socială drept consecinţă a acestor schimbări, presupun şi o nouă viziune asupra problemei pregătirii cadrelor pentru administraţia publică.

Programul de master este fundamentat pe baza unui plan de învăţământ ce cuprinde discipline din următoarele componente:

  1. fundamentale, care formează competenţe de bază la specialitate, ce permit abordarea ştiinţifică a domeniului;
  2. de specialitate, care au ca obiectiv formarea competenţelor specifice domeniului.

Diversele activităţi (didactice, metodice, ştiinţifice, etc.)desfăşurate în cadrul catedrei de „Management social” sunt orientate spre modernizarea curriculară şi asigurarea unui învăţământ de calitate în domeniul Managementului administraţiei publice.

În conformitate cu misiunea şi obiectivele strategice ale catedrei de „Management social” din cadrul ASEM, acest program de master are scopul de a forma specialişti în domeniul administraţiei publice competenţi, capabili să se dezvolte continuu şi să colaboreze pentru a satisface cerinţele sistemului de administraţie publică atât la nivel central, cât şi la nivel local.

Prin specificul său interdisciplinar şi influenţei asupra stării societăţii contemporane programul de master din domeniul Managementului administraţiei publice poate contribui la formarea competenţelor în majoritatea domeniilor sociale şi umanistice, precum şi la formarea competenţelor privind elaborarea şi analiza politicilor publice şi a instrumentelor de realizare a lor, la dezvoltarea unor competenţe pentru sfera conducerii bazate pe cunoaşterea şi aplicarea normelor de drept şi tehnicilor moderne de administrare.

Respectiv, programul are menirea de a pregăti specialişti pentru activităţi care se referă la diversele domenii şi tipuri de activităţi din domeniul administraţiei publice atât la nivel central, cât şi la nivel local. Totodată, absolvenţii programului de master din domeniul Managementul administraţiei publice sunt viitorii funcţionari publici în funcţii de execuţie; specialişti în domeniul organizării activităţii administrative; specialişti în domeniul resurselor umane; specialişti în domeniul relaţiilor publice; specialişti în domeniul organizării şi prestării serviciilor publice; specialişti în domeniul documentării administrative; manageri de proiecte în administraţia publică; consilieri în administraţia publică; referenţi în probleme administrative; experţi în domeniul administraţiei publice.

Absolvenţii programului se pot angaja în cadrul diverselor instituţii ale APL şi APC, precum şi, în cadrul organizaţiilor non-guvernamentale care se preocupă de problemele administraţiei publice. Absolvenţii îşi pot continua studiile la ciclul III – Doctorat.

Programul de master: Managementul şi dezvoltarea resurselor umane

Resursele umane sunt considerate drept resursa strategică, principală pentru dezvoltarea oricărei ţări sau organizaţii. Pe măsura dezvoltării societăţii informaţionale, valoarea şi semnificaţia resurselor umane a crescut considerabil. Succesul oricărei organizaţii depinde, în mare măsură, de resursele umane care activează în cadrul acesteia. Pornind de la aceasta, importanţa şi contribuţia managerilor de resurse umane va fi una relevantă în activitatea oricărei organizaţii, indiferent de domeniul de activitate şi dimensiunea acesteia.

Programul de masterat „Managementul şi dezvoltarea resurselor umane” are drept misiune satisfacerea nevoilor de însuşire a cunoştinţelor avansate de specialitate în domeniul managementului şi dezvoltării resurselor umane şi a abilităţilor profesionale necesare atât cercetătorilor, cât şi practicienilor, în domeniul resurselor umane în vederea desfăşurării eficiente a activităţii acestora. Subdiviziunea din cadrul ASEM, responsabilă de programul de masterat „Managementul şi dezvoltarea resurselor umane” este Catedra „Management social” Diversele activităţi (didactice, metodice, ştiinţifice, etc.)desfăşurate în cadrul catedrei date sunt orientate spre modernizarea curriculară şi asigurarea unui învăţământ de calitate în domeniul managementului resurselor umane.

În conformitate cu misiunea şi obiectivele strategice ale catedrei de „Management social” din cadrul ASEM, acest program de formare profesională este orientat spre realizarea cerinţelor majore înaintate de piaţa muncii şi are scopul de a forma manageri în domeniul resurselor umane competenţi, capabili să se dezvolte multilateral şi continuu şi să colaboreze pentru a satisface cerinţele organizaţiilor în servicii calitative de management al resurselor umane.

Specialiştii instruiţi la programul de masterat „Managementul şi dezvoltarea resurselor umane” vor activa în subdiviziunile de resurse umane din cadrul organizaţiilor industriale, de construcţii, agricole, de transport, bancare, financiare, indiferent de forma de proprietate a acestora. De asemenea, vor putea fi angajaţi în calitate de specialist sau manager de resurse umane în cadrul administraţiilor publice centrale şi locale,. instituţii de cercetări ştiinţifice, asociaţii şi instituţii publice şi sunt pregătiţi pentru a se preocupa ulterior cu recrutarea şi selecţia resurselor umane, evaluarea performanţelor profesionale ale personalului, orientarea profesională a resurselor umane, instruirea şi dezvoltarea profesională a personalului, organizarea salarizării în cadrul întreprinderilor, organizării şi normării muncii, aplicarea metodelor eficiente de muncă, analiza posturilor, precum şi a altor probleme legate de managementul resurselor umane şi ocuparea forţei de muncă. Absolvenţii îşi pot continua studiile la ciclul III – Doctorat.