Dacă studii economice - atunci la ASEM
VINO la ASEM, FII STUDENTUL NOSTRU!

Dimensiunea socială a globalizării a fost genericul celei de-a  4-a ediții a concursului internațional de eseuri studențești, desfășurat în cadrul Academiei Economice „D.A. Tsenov” din or. Svishtov, Bulgaria. Este plauzibil că în această manifestare internațională s-au implicat și studenții din cadrul ASEM, fiind coordonați de dna Hîrbu Stella.

Eseurile studenților Vîrlan Valeria (BA194), Doga Maria (Ba194), Hîrbu Ana (BA183), Pleșca Andrea (FB192), Savcenco Karina (EMREI192) și Botnaru Maria (EMREI 192) au obținut calificative superioare, fiind selectate pentru a fi publicate într-o culegere științifică pe temă: ”Experiența studenților și oportunitățile de implicare în parteneriate cu părțile interesate, pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă”

„Este onorabil faptul că studenții de la ASEM, alături de colegii din peste 30 universități din lume au participat la această competiție internațională. Prin astfel de manifestări studenții își dezvoltă creativitatea, își extind abilitățile lingvistice, pragmatice și socio-economice, alăturându-se rețelei internaționale de cercetare, prin aceasta contribuind la implementarea obiectivelor globale de dezvoltare durabilă”, a menționat Stella Hîrbu, coordonatorul științific din cadrul ASEM.

Despre cum își văd studenții ASEM contribuția la realizarea obiectivelor ONU privind dezvoltarea durabilă și sustenabilitatea până în anul 2030, aflați în ediția următoare a ziarului „Curierului Economic”.