-
Publicat: 10 Mai 2018
Educația e remediul cel mai eficient pentru schimbarea situației din țară”
Maria Vâzdoagă a studiat și a lucrat în trei medii academice diferite – Moldova, Olanda și Statele Unite ale Americii, lucru care i-a permis să îmbrățișeze aceste diferențe educaționale. Deși preferă metoda de predare din SUA și Olanda, unii dintre cei mai buni profesori pe care i-a avut de-a lungul anilor de studii „au fost cei din școală și de la ASEM. Diferența esențială este că în universitățile din Occident, accentul se pune pe formarea abilităților practice și profesionale, mai puțin accent se pune pe teorie, după cum este cazul în universitățile din R. Moldova”, a menționat tânăra juristă într-un interviu pentru Jurnal de Chișinău la rubrica ”Cealaltă Basarabie”.
Maria din Ciuciulea, Glodeni, și-a dorit din copilărie să lupte pentru justiție, dreptate și egalitate în drepturi. A studiat și a lucrat în trei medii academice diferite – Moldova, Olanda și Statele Unite ale Americii. A obținut Bursa de Excelență pentru un masterat la Universitatea Leiden din Olanda, a călătorit în peste 45 de țări la diverse conferințe și seminare în domeniul dreptului internațional.
A obținut o multitudine de premii și burse, printre care Premiul pentru cei mai buni studenți din străinătate, și, mai recent – Bursa de Excelență pentru avocați în domeniul dreptului public oferită de Universitatea Columbia din New York. De aproape un an activează la Organizația Națiunilor Unite din New York. Activitatea ei de bază presupune oferirea de asistență juridică în misiunile de menținere a păcii ale Națiunilor Unite în zonele de conflict sau de război civil.
Calendar evenimente
L | M | M | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 |