-
Publicat: 15 Septembrie 2020
Un eveniment deosebit a avut loc pe data de 11.09.2020 în ASEM – lansarea ideii și conceptului general, în prima variantă, a Compoziției Sculpturale „Cușma lui Guguță”.
La eveniment au fost prezenţi: Rectorul Academiei de Studii Economice, Dr. Habilitat, profesor universitar şi academician – Grigore Belostecinic, Domnul Primar General, Ion Ceban, Tatăl lui Guguţă, scriitorul Spiridon Vangheli şi autorul prototipului, sculptorul, Cetăţeanul de Onoare al Chişinăului, Domnul Veaceslav Jigliţchii.
Ideea proiectului aparţine Rectorului Academiei de Studii Economice– Grigore Belostecinic. Acesta spune că ”Oraşele, ca potenţial turistic trebuie să se promoveze, iar prin simbolurile pe care le reprezintă, să rămână în memoria celor care le-au vizitat. În cazul în care aceste simboluri nu sunt suficiente, trebuie dezvoltate. Oraşul nostru are nevoie de simboluri pozitive, aşa cum le au majoritatea absolută a statelor lumii”.
Pentru că a avut ocazia să viziteze majoritatea statelor şi oraşelor europene, a fost impresionat mult de compoziţia din oraşul Bremen, Germania, numită ,,Muzicanţii din Bremen’’, după povestea cu acelaşi nume de Fraţii Grimm, care l-a şi inspirat şi l-a făcut să se întrebe: ,,Noi ce am putea expune?’’. Iar întrucât generaţii de cetăţeni ai Republicii Moldova au crescut cu poveştile scriitorului Spiridon Vanghei, cea mai cunoscută fiind ,,Cuşma lui Guguţă’’, tradusă în peste 40 de limbi şi fiind atât de populară, Grigore Belostecinic a decis că ,,Cuşma lui Guguţă, după povestea cu acelaşi nume ne poate reprezenta!’’.
O primă încercare a fost făcută acum opt ani în urmă, în anul declarat ,,Anul Spiridon Vangheli’’, însă nu a avut finalitate.
Fireşte, Domnul Belostecinic nu a renuţat la idee şi a fost expusă actualului Primar General, Domnului Ion Ceban. Reacţia a fost organizarea acestui eveniment de pornire în implementarea proiectului.
În baza desenelor din cărţile cu Guguţă, a altor schiţe elaborate în acest scop şi care reprezintă ideea conceptului, sculptorul Veaceslav Jigliţchii a elaborat macheta care are la bază conţinutul poveştii, în care Cuşma lui Guguţă a acoperit tot satul, simbolic, Guguţă şi colega sa de clasă, plus căţelul şi un cocostârc, toţi sub căciulă, un gărducean din nuiele, aşa cum se făceau pe timpuri în satele Moldovei. Sculptura din urmează a fi executată din bronză, cu înălţimea de 6.5-7 metri.
Despre locul amplasării încă nu se cunoaşte exact, însă cert e faptul că trebuie să fie un loc din centrul oraşului, cu fluxuri mari de oameni, inclusiv de oaspeţi ai capitalei.
Costurile aproximative vor fi discutate cu echipa de executare, dar ar putea fi în jur de 50 mii euro (aproximativ 1 mln lei). Rectorul ASEM, Grigore Belostecinic a menţionat: ”Nu ne orientăm spre bani publici, vom identifica eventuali sponsori care să susţină acest proiect”.
Domnul Primar General, Ion Ceban, a dat asigurări că lucrurile vor fi duse la bun sfârşit şi a promis susţinere totală dezvoltării şi implementării proiectului, apreciind totodată şi înaltele merite ale scriitorului Spiridon Vangheli în dezvoltarea patrimoniului literar şi cultural-artistic.
Maestrul Spiridon Vangheli a mulţumit şi a apreciat faptul că în aceste vremuri complicate, Rectorul ASEM, Grigore Belostecinic mai are timp pentru asemenea lucruri fumoase, ce vor dăinui şi care rămân adevărate valori pentru generaţiile viitoare şi pentru imaginea poporului nostru.
Sloganul final al acestei acţiuni este ,,SĂ FACEM ÎMPREUNĂ ORAŞUL NOSTRU MAI FRUMOS!”.
Calendar evenimente
L | M | M | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |