-
Publicat: 11 Martie 2019
Academia de Studii Economice a Moldovei, în parteneriat cu Agenţia Naţională pentru Cercetare şi Dezvoltare, organizează, în perioada 11-15 martie, ateliere de lucru în cadrul „INFO WEEK – H2020/2019”.
În decursul a cinci zile de informare și seminare practice, participanții vor cunoaște care sunt schimbările care au avut loc pe domenii, în cadrul Programului Cadru, accesul la finanțare, practici de success în Orizont 2020 și anume experiența unor universități din UE, precum și alte informații utile.
Prezenți la deschiderea atelierului, rectorul ASEM, academicianul Grigore Belostecinic și directorul general al Agenției Naționale pentru Cercetare şi Dezvoltare, Dmitrii Parfentiev au specificat importanța programului pentru țara noastră, ca fiind un mijloc de stimulare în dezvoltarea noilor instrumente pentru a îmbunătăți domeniul de Cercetare-Dezvoltare-Inovare.
“Info Week – H2020/2019”, ajuns la cea de-a V-a ediţie, își propune să promoveze Programul Cadru de cercetare-inovare al Uniunii Europene – Orizont 2020, cât şi să prezinte apelurile deschise în cadrul acestui program. InfoWeek – H2020/2019 vine să ofere o platformă pentru mediul ştiinţifico-academic şi didactic, să consolideze echipe de cercetare pentru participarea în comun la apelurile deschise din cadrul Programului Orizont 2020.
Orizont 2020 este cel mai amplu program de cercetare și inovare derulat vreodată de UE. Începând cu 1 ianuarie 2014, Republica Moldova este ţară asociată la Programul Cadrul al Uniunii Europene de Cercetare-inovare, Orizont 2020.
Calendar evenimente
L | M | M | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | ||||||
2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 |
9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 |
16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 |
23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 |
30 |