(Interviu, în exclusivitate, cu savantul, profesorul, rectorul ASEM, Grigore Belostecinic)

A consemnat:
Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AȘM

Dumneavoastră sunteți o fire, așa, mai ruptă din tipare. E cumva din cauza că V-ați născut de Crăciun, chiar dacă și pe stil vechi?

Probabil că m-am născut, totuși, de Crăciun, atunci nu se vorbea despre stiluri noi și vechi. Asta a apărut mai târziu. Și, probabil, asta a fost voia părinților mei, dar și a Celui de Sus. Pe atunci iernile erau mai geroase, timpurile mai grele, se cereau mai mari eforturi pentru a supraviețui, mai multă implicare, curaj și insistență. Am fost nevoit să le accept. Unele înnăscute, altele dezvoltate prin educație și muncă. Iar faptul că m-am născut de Crăciun m-a făcut să mă mobilizez mai mult și să fiu mai îndrăzneț. În caz contrar, nu aș fi corespuns unor predicții.

Cum V-au prins cei 60 de ani?

De 18 ani... plus alți 42 de experiență de viață... Mai face parte din ciclul de maturizare a vieții omului, când ai deja acumulată suficientă experiență, iar capacitățile fizice, psihice și intelectuale se mai manifestă pe deplin. Bateriile mai sunt încărcate. E vârsta la care oamenii sunt cei mai fericiți. Au ce vedea în spate și, de regulă, nu-și mai fac planuri grandioase pentru viitor. Fiecare vârstă este frumoasă în felul său și are farmecul și bucuriile ei la orice etapă a vieții.

ASEM-ul și-a rezervat, în acest sens, un loc suficient de apreciat în topul celor mai solicitate instituții de învățământ superior. Cum reușiți să armonizați activitatea de manager în învățământ, profesorat, om de știință? Sau dați prioritate vreuneia, totuși?

Desigur, sunt în primul rând rector al ASEM, lucrez în cadrul acestei instituții din momentul fondării, la 25 septembrie 1991, mă mândresc cu acest  lucru, iar toate reușitele noastre sunt datorate muncii întregului colectiv de profesori, personal administrativ și de conducere, dar și tuturor celor care și-au făcut studiile în ASEM  de-a lungul anilor și ne duc cu mândrie faima atât în țară, cât și în întreaga lume. Totodată, nu am încetat niciodată activitatea științifică și didactică. Continui să lucrez cu studenții, mi-am menținut cursurile pe care le-am ținut și până a deveni rector, am fost conducător al mai multor proiecte de cercetare, naționale și internaționale, și voi reveni integral la activitatea științifico-didactică și după finalizarea mandatului. Iar munca de conducere cu colective mari, în mod deosebit, într-o universitate, cu personal bine instruit și pregătit, este mult mai dificilă, decât pare la prima vedere și solicită foarte mare implicare personală, responsabilitate, corectitudine și colegialitate, respectiv, eforturi psiho-emoționale deosebite, care uneori te epuizează. Dar, este alegerea celor care acceptă aceste posturi.

Domnule rector, ce puteți să ne spuneți despre viitorul învățământului universitar? Cum sunt studenții de astăzi? Când începe „lupta” pentru studenți, cum Vă împărțiți funcția de președinte al Consiliului Rectorilor cu cea de rector al ASEM, deoarece se știe că în cursele anevoioase de înmatriculare sunt antrenate instituții de top în tendințele existențiale?

Într-adevăr, problemele ce țin de viitorul universităților sunt discutate astăzi foarte intens în întreaga lume, făcându-se uneori concluzii și prognoze destul de radicale, precum că universitățile sunt deja la ora actuală nişte ruine sau că peste 30 de ani marile campusuri universitare vor deveni nişte relicve. Există şi numeroase întrebări, pentru care astăzi nu există răspunsuri certe, cum ar fi: Cine va învăţa în viitoarele instituții de învățământ? Cine vor fi cei care-i vor învăța pe viitorii studenți? Cine va plăti pentru studii? Cum vor funcţiona universităţile? Vor fi sau nu universități fără studenți? Va fi pe viitor obligatorie prezența fizică a studenților în campusurile universitare sa nu? Va fi învățământul universitar unul elitar sau de masă?  Putem fi sau nu fi de acord cu asemenea abordări. Cert însă este faptul că în viitorul apropiat universitatea se va schimba radical, deşi astăzi nimeni nu poate spune cu exactitate cum va arăta universitatea viitorului. Probabil, va fi regândită însăși ideea  universității.

Cu certitudine, nu putem vorbi despre rețete universale care pot fi implementate în vederea dezvoltării universităților. Fiecare universitate trebuie sa aibă drept scop atingerea performanței în conformitate cu misiunea și prioritățile sale strategice. Totodată, este firesc, că doar o autonomie universitară veritabilă, în paralel cu o finanțare corespunzătoare, și de rând cu creșterea responsabilității universităților, dar și a statului, implicarea mai activă a cadrelor didactice din universități in procesul de cercetare științifică, mobilitatea internațională a studenților, cercetătorilor și personalului, internaționalizării învățământului superior vor contribui la sporirea capacității sistemului universitar de formare a cadrelor înalt calificate și competitive pe piața muncii. Ce ține de ASEM, sloganul nostru este „ASEM – Universitate angajată în viitor”, iar Planul nostru strategic de dezvoltare instituțională este orientat anume  spre transformări prin care să corespundem acestor cerințe.

Cert este și faptul că lupta pentru studenți devine una foarte dură, și nu doar în Republica Moldova. Probabil că, în cazul nostru, această luptă capătă o amploare mult mai mare, reieșind din mai multe considerente. Cu certitudine, tinerii pleacă la studii peste hotare nu din cauza nivelului calității învățământului superior aici, la noi, chiar dacă avem și unele rezerve. Învățământul de calitate costă. Pleacă acolo unde le sunt părinții sau acolo unde doresc să rămână după absolvirea studiilor. Probabil, până la urmă, numărul de universități în Republica Moldova se va reduce. Și acest proces a început deja cu mulți ani în urmă, și nu la solicitarea cuiva. Este important să supraviețuiască universitățile care au investit în dezvoltare, dispun de  personal calificat și o infrastructură corespunzătoare, sunt atractive pentru pretendenții la studii din punct de vedere al calității programelor oferite și oportunitățile pe care le oferă după absolvire studiilor etc., și nu în baza unor decizii administrative sau pe placul cuiva. Iar în cadrul Consiliului Rectorilor, care rămâne a fi o asociație obștească, chiar dacă ar merita un alt statut, discutăm și aprobăm decizii ce țin de interesul tuturor universităților-membre și mai puțin despre interesele unor universități concrete sau despre ceea ce ne dezbină.       

Mai puteți argumenta mitul despre cel tânăr și neexperimentat? Ce face țara cu atâția economiști buni, absolvenți ai ASEM, unde sunt angajați sau se pierd prin lume ca și mulți alți absolvenți ai altor universități?

În primul rând, ASEM nu este o universitate care pregătește doar economiști. Confuzia vine din denumirea instituției. Iar spectrul domeniilor în care sunt organizate studiile este unul destul de larg. Desigur că, în primul rând, oferim toate specialitățile ce țin de profilul economic și nu ne limităm doar la cele mai solicitate de pretendenții la studii. La acestea se adaugă întregul spectru de specialități în domeniul tehnologiilor informaționale, dar și  cele din domeniul științelor administrative, politice și chiar inginerești (mă refer aici la specialitatea „Tehnologie și management în alimentația publică”).

Trebuie să recunoaștem și faptul că am trecut printr-o perioadă când învățământul superior economic era unul suprasolicitat și aproape toate universitățile și-au deschis facultăți de profil economic. Era și firesc, în măsura în care se vorbea foarte mult despre tranziție spre o economie de piață, reforme economice, apariția unor specialități inexistente anterior, precum marketing, logistică, management, relații economice internaționale etc. În plus, absolvenții noștri au avut întotdeauna și continuă să aibă și în prezent oportunități mai bune de angajare în câmpul muncii, reieșind din structura economiei naționale și din faptul că pot fi angajați în toate domeniile de activitate economică și socială, atât în sectorul public, cât și cel privat, aici, în Republica Moldova sau peste hotare. Cu toate acestea, încă nu putem considera că avem o inflație de economiști bine pregătiți, iar specialitățile de profil economic vor rămâne solicitate și pe viitor, indiferent de prioritățile stabilite în dezvoltarea economică a țării. Iar după pondere, în numărul total de studenți,  ponderea celor care îți fac studiile la specialități de profil economic este în Republica Moldova similară celor din statele europene.

V-ați gândit cumva să organizați, să instituiți o asociație, comunitate ceva, în care să încadrați toți absolvenții buni ai ASEM și să puneți pe roate niște proiecte revoluționare pentru a porni motorul economic în țara noastră care se pare ca nu mai avea suflare…?

Dezvoltarea economică a țării nu este asigurată doar de economiști, chiar dacă vina insucceselor ne este atribuită deseori nouă, reieșind din denumirea specialității. Există industrie, agricultură, construcții, transporturi, prestarea unui spectru larg de servicii etc., care toate în ansamblu formează ceea ce definim drept economie națională. Sunt convins că vor veni și timpuri mai bune, or, într-o lume globalizată, și fiind amplasată geografic aproape în centrul Europei, Republica Moldova nu poate să rămână pentru multă vreme o insula subdezvoltată din punct de vedere economic. Iar, după mine, problemele principale cu care se confruntă țara noastră pe departe nu sunt de ordin economic. Ele țin de incertitudinile referitoare la viitorul Republicii Moldova ca stat, nesoluționarea conflictului transnistrean și situația din sistemul judecătoresc, care nu garantează protecția proprietății. Sunt motivele din care nu suntem atractivi pentru eventuale investiții venite din afară, iar fără investiții nu putem vorbi despre dezvoltare și creșterea bunăstării. În rest, mâna invizibilă a lui Adam Smith (1723-1790, unul din cei mai influenți reprezentanți ai școlii economice clasice) este în stare să rezolve o multitudine de probleme. Desigur, în situația în care vom dori acest lucru și vom crea condiții corespunzătoare. Iar o Asociație a absolvenților ASEM avem deja, activează, dar trebuie să recunoaștem că, cel puțin deocamdată, nu este implicată plenar în a-și expune părerea sau în a veni cu propuneri referitoare la organizarea procesului de studii în instituția noastră, sau cum putem schimba lucrurile spre mai bine. Compensăm însă aceasta prin dezvoltarea, în ultimul timp, a unor relații foarte bune de colaborare și parteneriate cu reprezentanții mediului de afaceri sau a potențialilor angajatori la general, care conștientizează tot mai mult că implicarea lor este una tot mai necesară pentru a beneficia ulterior de o calitate mai înaltă a celor pe care îi vor angaja în câmpul muncii.

Ca sa folosesc și o metaforă aici, nu pot să nu Vă întreb: care a fost cartea de maturitate pentru Dumneavoastră, totuși?

M-a impresionat foarte mult Dostoevskii, cu întreaga sa operă. Asta în cazul în are aceasta ați avut în vedere. În rest, am trecut prin mai multe încercări. Unele le-am depăși ușor, altele mai greu, iar  unele au rămas în afara puterilor mele.

Se spune că frica este o reacție, iar curajul este o decizie. De ce aveți frică în viață și pentru ce aveți curaj?

Probabil că, curajul – prin lipsa de indiferență și dorința de a mă implica, uneori asumându-mi și unele riscuri. Iar teama... mai greu de spus. Mi-ași dori un viitor bun pentru copiii mei, sănătate mie, copiilor și apropiaților mei, dar și la toată lumea. Totuși, am teamă, de insuccese, singurătate și sărăcie.

Apropo, ce Vă fac copiii?

Mersi, bine. Am trei copii. Cel mai mare, Daniel, și-a întemeiat recent o familie. Lucrează și locuiește în Londra. Felicia, fiica mea, după facultate a lucrat doi ani în Oficiul Central al Fondului Monetar Internațional din Washington, iar acum este într-o misiune într-un stat african (Senegal). Iar mezinul, Alexandru, este de abia în clasa a opta. Mă mândresc cu copiii mei și mă bucur de succesele lor.

Ce înseamnă viața pentru Dumneavoastră?

Este un dar de la Dumnezeu și trebuie să o trăim destoinic. Vă amintiți cum zicea Кorceaghin, în romanul „Как закалялась сталь” (Așa s-a călit oțelul) de Nicolai Ostrovski: „Жизнь дается человеку один раз, и прожить её надо так, чтобы не было больно и мучительно за бесцельно прожитые годы”. Aș putea greși un pic în redare. O spun din amintire. Iar de la aceasta sensul nu se schimbă.

Ce le-ați dori colegilor, studenților, dar și celor care vor citi acest interviu?

Studenților – să-și trăiască din plin viața de student. Să investească cât mai mult acum în ei, pentru ca mai apoi să poată culege roadele. Iar tuturor -  multă sănătate, bunăstare, inspirație în muncă și doar succese în anul care abia a început – 2020.