-
Publicat: 14 Mai 2018
Senatul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a oferit titlului onorific de Doctor Honoris Causa rectorului Academiei de Studii Economice din Republica Moldova, Grigore Belostecinic.
S-a întâmplat pe 11 mai, în cadrul unei ședințe festive a Senatului Universității din Suceava.
Titlul a fost acordat pentru contribuţiile excepţionale aduse în domeniul economiei, pentru merite deosebite în cercetare şi în activitatea didactică şi pentru amplificarea colaborărilor între cele două instituţii.
Potrivit unui comunicat al USV, comunitatea academică suceveană îşi exprimă bucuria că această hotărâre a Senatului a fost luată în contextul aniversării a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.
”Vă mulţumesc pentru atenţia pe care aţi acordat-o modestei mele persoane şi amabilitatea deosebită cu care am fost primit în Universitatea D-stră. Vreau să recunosc, că înaltul titlu de Doctor Honoris Causa al aceste prestigioase instituţii de învăţământ superior, aşa cum este recunoscută a fi Universitatea ”Ștefan cel Mare„ din Suceava, este o recunoaştere şi, în egală măsură, o onoare atât pentru mine, cât şi pentru întregul colectiv de profesori și studenți ai instituției noastre.”- a menționat rectorul ASEM.
Academicianul Grigore Belostecinic s-a referit, în discursul său, la câteva considerente mai importante, care țin de locul și rolul universităților în societatea modernă, domeniu care, de rând cu altele, il preocupă tot mai mult pe parcursul ultimilor ani: ”Este adevărat şi faptul că universităţile, cel puţin cele care îşi doresc un viitor, se reorientează tot mai mult spre o formă organizaţional-structurală și funcțională postmodernistă.
Globalizarea reprezintă, de fapt, declinul modelului universitar german, în baza căruia până de curând s-au constituit toate universităţile naţionale, model în care universitatea era percepută drept protector al culturii naţionale și care pretinde la crearea unor valori necesare pentru integrarea socială a naţiunii ca stat. Pentru aceasta, educația se percepe ca un sistem bine structurat, iar responsabilii de educație deţin poziţii bine definite şi dreptul de a decide ce şi cum trebuie de învățat. În condiţiile globalizării rolul, valoarea naţiunii-stat se reduce considerabil, iar universitatea încetează a mai fi un mijloc al identităţii naţional-culturale.” – a specificat noul Doctor Honoris Causa al USV.
Calendar evenimente
L | M | M | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | |
7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 |
14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 |
21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 |
28 | 29 | 30 | 31 |