-
Publicat: 24 Noiembrie 2019
Tinerețe, idei de afaceri și multe premii – toate la ASEM, în cadrul unui concursului studențesc ”Azi STUDENT, Mâine ANTREPRENOR”.
Idei de afaceri pentru vârstnici sau cu implicarea lor, aceasta a fost tema finalei concursului. Cele mai bune 3 idei de afaceri au fost premiate de către partenerii concursului. Echipele câștigătoare au obținut și premii bănești de 5000, 3500 și 2500 lei/echipă acordate de JT INTERNATIONAL TRADING SRL. Un premiu special pentru ideea de afaceri în domeniul IT a fost oferit de către SC "Internet Consulting" SRL.
La ediția din anul acesta s-au înscris 16 echipe studențești, din 4 universități: Academia de Studii Economice din Moldova, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Universitatea De Stat „B. P. Hașdeu” din Cahul și Universitatea de Stat din Comrat.
Evenimentul are drept scop dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale, capacităţii de a lucra în echipă şi a creativităţii. La baza concursului stă mini-jocul antreprenorial „ÎNTREPRINZĂTORUL DE FIER”.
Concursul, ajuns la cea de-a 11-a ediție este organizat de Facultatea Business şi Administrarea Afacerilor (BAA), Departamentul Management de la Academia de Studii Economice din Moldova, în colaborare cu ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ A TINERILOR MANAGERI (ANTiM).
Juriul a fost format din partenerii concursului, întreprinzători şi profesionişti din domeniu.
Ediția a 11-a concursului este susținută de: Centrul de Instruire și Consultanță în Afaceri – MACIP, Organizația de Dezvoltare a Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI).
Concursul economic studenţesc ”Azi STUDENT, MÂINE ANTREPRENOR” se bucură de mare popularitate în rândul studenţilor, în perioada 2011 - 2018 au fost organizate 10 ediţii la care au participat peste 900 de studenţi.
Foto: Daniel Spinei, BAA/anul III
Calendar evenimente
L | M | M | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 |