-
Publicat: 12 Decembrie 2019
Europarlamentarul Corina CREȚU, Comisar European pentru Politică Regională în perioada 2014-2019, a primit, pe 11 decembrie, titlul de ”Doctor Honoris Causa” al Academiei de Studii Economice din Moldova.
Titlul de DHC al ASEM i-a fost acordat Corinei Crețu pentru merite deosebite în activitatea socială, politică, economică și de susținere a tinerei generații, a învățământului superior și cercetării științifice, precum și eforturile depuse în vederea apropierii Republicii Moldova de Uniunea Europeană și de valorile europene.
La ceremonia festivă de acordare a titlului DHC au participat rectorul ASEM, academicianul, Grigore Belostecinic, reprezentanți ai Senatului ASEM și ai facultăților, precum și reprezentanți ai Ambasadei României în RM și personae apropiate oficialului român.
Festivitatea a fost condusă de rectorul ASEM, Grigore Belostecinic, care a precizat, în deschiderea evenimentului, că Academia are marele privilegiu de a o primi în comunitatea academică pe cunoscutul europarlamentar, Corina Crețu. În discursul său, rectorul și-a exprimat recunoștința și i-a mulțumit oficialului european că a acceptat să fie mai aproape de familia ASEM, menționând că este o onoare să o avem în calitate de Doctor Honoris Causa al ASEM pe Corina Crețu.
În Laudatio, rostit de Rodica Crudu, decanul Facultății Relații Economice Internaționale au fost trecute în revistă meritele și realizările excepționale ale Corinei Crețu. Europarlamentar, comisar european, om politic și Doamnă apreciată pe plan regional și european, Corina Crețu reprezintă unul dintre modelele de tenacitate, perseverență și dedicare pentru comunitatea politică atât din țara noastră cât și peste Prut. În 2014 – 2019, în calitatea sa de Comisar European pentru politică regional, în prezent: membru al Parlamentului European, Delegația României, Partidul PRO România; membru al Comisiei pentru control bugetar (CONT); membru al Comisiei pentru dezvoltare regională (REGI); membru al delegației la Comitetul parlamentar mixt UE-Turcia; membru (supleant) al Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală; membru (supleant) al delegației în comisiile parlamentare de cooperare UE-Kazahstan, UE-Kirgizstan, UE-Uzbekistan și UE-Tadjikistan și pentru relațiile cu Turkmenistanul și Mongolia.
În calitatea actuală de membru al Parlamentului European, Corina Crețu a contribuit şi contribuie în continuare la tot ceea ce înseamnă cooperare economică, politică de vecinătate și politică regională la nivel european, cooperare economică UE –României - Republicii Moldova.
Într-o carieră atât de bogată, în care, indiferent de funcția avută, a știut să fie un profesionist desăvârșit, arătându-și astfel respectul față de valorile naționale și europene. Corina Crețu este un model de tenacitate, de perseverență și dedicare, de modestie și umanitate pentru tinerii în căutare de repere profesionale și morale.
”Prin acordarea titlului onorific de Doctor Honoris Causa, Academia de Studii Economice a Moldovei vă mulțumește pentru toate realizările Domniei Voastre și pentru prestigiul adus României dincolo de granițele ei. Suntem onorați de prezența Domniei Voastre în Chișinău și de intrarea în rândurile comunității noastre academice. Pentru tot ce a-ți făcut în politicile comunitare europene și în politica românească, adâncă REVERENȚĂ! Nu putem să încheiem acest Laudatio, fără a rosti cu emoție un singur cuvânt: EXCELSIOR !
Stimată doamnă Corina Crețu, în numele comunității noastre academice vă transmitem cele mai sincere felicitări pentru înaltul titlu pe care ne-ați onorat să-l acceptați, titlul de DOCTOR HONORIS CAUSA! VIVAT, CRESCAT, FLOREAT!”, a reiterat decanul REI, Rodica Crudu.
La rândul ei, Corina Crețu a mulțumit conducerii ASEM pentru distincția acordată, menționând că este o onoare pentru ea să primească titlul de ”Doctor Honoris Causa” al Academiei de Studii Economice a Moldovei.
În discursul de recepție, europarlamentarul a îndemnat tinerii să studieze și să tindă spre un viitor european, aici, în Republica Moldova. Potrivit Corinei Crețu, tinerii au cea mai mare susținere din partea Uniunii Europene, având oportunitatea de a studia în țările europene.
”Cetățenii Republicii Moldova, oameni harnici și inimoși, merită o viață mai bună. Iar tinerii sunt cei chemați să facă această schimbare în bine, cu toată forța, curajul și determinarea de care pot da dovadă. Ei reprezintă o sursă de energie vitală. Sunt fericită și împăcată că am putut contribui la direcția europeană a Republicii Moldova și voi face la fel și de acum înainte. O parte a sufletului meu este și va fi întotdeauna aici”, a menționat membra Parlamentului European.
În context, europarlamentarul român a promis că va invita, anul viitor, un grup de studenți ai ASEM, selectați de Academie, într-o vizită de documentare la Bruxelles.
La final, publicul a fost încântat de fetele de la Corul ”Cantabile” al ASEM și o componentă mai restrânsă a Moldovan National Youth Ochestra,de GentleQuArt.
Europarlamentarul Corina Crețu, este al 35-lea Doctor Honoris Causa al Academiei de Studii Econimice din Moldova.
Doctor Honoris Causa (doctor datorită meritelor) este un titlu onorific acordat unor persoane eminente și este cea mai înaltă distincție pe care o poate oferi o instituție de învățământ superior. Acest titlu se acordă în special persoanelor care s-au distins în anumite domenii profesionale, sociale sau politice și nu are legătură cu educația urmată de cel care primește un astfel de doctorat.
Zinaida LUPAȘCU
Calendar evenimente
L | M | M | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 |