-
Publicat: 29 Noiembrie 2018
Academia de Studii Economice a desemnat câștigătorii concursului ”Cel mai bun student al ASEM- 2018”, ediției a XVI-a. Sunt cei care au demonstrat prin dosare de invidiat, că sunt cei mai buni. Pentru titlu, în top 10 au concurat 40 de tineri, iar la evaluarea dosarelor s-a ţinut cont de media academică, activităţile extracurriculare, publicațiile știinţifice, precum și participarea fiecărui student în diverse activităţi de promovarea imaginii ASEM.
Anul acesta au fost înaintate 40 de dosare, dintre care 35 de dosare – de către studenții la Ciclul I, Licență și 5 dosare – Ciclul II, Masterat.
Dosarele au fost evaluate de către Angela Casian, Directorul Școlii Masterale de Excelență în Economie și Business; Lilia Grigoroi, decanul Facultății Contabilitate și Augustin Ignatov, câștigătorul Premiului Mare la concursul CMBS al ASEM 2017.
Câștigătorii CMBS – 2018 sunt:
Dumitrița Șuletea – Premiul Mare
Dumitrița este studenta a două facultăți din cadrul ASEM – Contabilitate și Relații Economice Internaționale. La moment, activează în calitate de analist financiar. În 2018, este câștigătoarea Bursei Președintelui. Obține diplome de gradul I și III în cadrul Simpozionului Științific al Tinerilor Cercetători. Dumitrița are publicate mai multe articole științifice de specialitate. De asemenea, obține diploma de mențiune în cadrul concursului: Profesia contabilă – o carieră de succes. Este președinta Consiliului Studenților Contabili, membră a Senatului ASEM și membră a ”EuroClub ASEM”. Pe lângă succesele profesionale, Dumitrița cochetează cu voluntariatul, astfel este voluntara mai multor organizații, cum ar fi: GEN Moldova, Senatul ASEM.
Eugenia Avram – Locul I
Eugenia este absolventa facultății Economie Generală și Drept, specialitatea Drept. La moment, își face studiile de masterat în cadrul Școlii Masterale de Excelență în Economie și Business, specialitatea Drept Economic. Din iunie 2018, activează în calitate de ofițer de conformitate. Este premianta locului II a concursului ”Cel mai bun student ASEM”, ediția 2017. Este deținătoarea diplomei de gradul I la Simpozionul Științific al Tinerilor Cercetători . În 2018, îi este acordată diploma în cadrul Bursei de Merit 2017. Eugenia Avram a obținut diploma ”Absolvent de Onoare al ASEM”, promoția 2018.
Corina Budu – Locul I
Absolventa facultății de Economie Generală și Drept. La moment urmează masteratul, specialitatea Drept Economic în cadrul Școlii Masterale de Excelență în Economie și Business. Activează în calitate de Jurist. Deține diploma Absolvent de Onoare al ASEM, promoția 2017, este laureata Premiului ”Personalitate” în categoria – Cel mai bun absolvent al anului 2017. Este premianta concursului – Burse de Merit 2016. Obține diplomă pentru activitate științifică în mediul academic și voluntariat, în cadrul concursului ”Cel mai bun student ASEM-2017”. Deține diplomă de gradul I, în cadrul Simpozionului Științific al Tinerilor Cercetători și diplomă de excelență pentru cea mai înaltă reușită academică la Licență, promoția 2017.
Eugenia Țurcanu – Locul II
Studenta anului II în cadrul facultății Finanțe, Eugenia are mai multe publicații științifice, printre care articole la disciplina macroeconomică, contabilitate, asigurări, metode și tehnici fiscale. Este deținătoarea diplomelor de gradul I, II, III în cadrul Simpozionului Științific al Tinerilor Cercetători. Voluntară în cadrul comunității Tinerilor Ambițioși.
Ana-Carolina Bărbieru – Locul II
Absolventa facultății de Business și Administrarea Afacerilor, specialitatea Achiziții. La moment, urmează cursurile de masterat în Finanțe și Contabilitatea Firmei în cadrul Școlii Masterale de Excelență în Economie și Business. Este premianta Bursei de Merit, ediția 2018. În 2017, obține diplome de gradul I și II în cadrul Simpozionul Științific al Tinerilor Cercetători.
Ecaterina Brad – Locul II
Studenta facultății de Business și Administrarea Afacerilor, specialitatea Achiziții. Ecaterina obține diplomă de gradul II la Concursul Internațional Studențesc al proiectelor de cercetare în domeniul economiei. De asemenea, deține diplomă de gradul II în cadrul Simpozionului Științific al Tinerilor Cercetători. Este participanta concursului ”Azi student, mâine antreprenor”. Ecaterina cunoaște limba engleză, germană și spaniola. Deține articole publicate în cadrul Conferinței Științifice Internaționale Studențești.
Felicia Costov – Locul III
Felicia este studentă în anul II la facultatea Economie Generală și Drept, specialitatea – Drept. Este deținătoarea premiului I și III, în cadrul Simpozionului Științific al Tinerilor Cercetători, ediția 2017 și 2018. Totodată, Felicia este membra Cercului Științific ”SUB LITTERAS LEGIS” și a Consiliului Studențesc al Facultății EGD. Din 2018, este membra organizației ”ELSA”, departamentul Seminare și Conferințe.
Aliona Pîslaru – Locul III
Aliona este absolventa facultății de Economie Generală și Drept. La moment, urmează cursurile de masterat în cadrul Școlii Masterale de Excelență în Economie și Business, în Drept financiar fiscal. A urmat un stagiu în cadrul Rețelei Globale de Antreprenoriat, GEN Moldova. Este premianta Bursei de Merit, ediția 2017. A participat la numeroase vizite de studiu peste hotare, cum ar fi Olanda, Danemarca. Deține articole publicate în cadrul Simpozionului Științific al Tinerilor Cercetători și Conferința Științifică Internațională Studențească.
Virginia Gobjilă – Locul III
Studenta facultății de Finanțe, anul III. Este absolventa Centrului de Excelență în Informatică și Tehnologii Informaționale, promoția 2016. Deține numeroase publicații științifice. Este deținătoarea diplomelor de gradul I și II în cadrul Simpozionului Științific al Tinerilor Cercetători. De asemenea este voluntară în cadrul Comunității Tinerilor Ambițioși.
Irina Șpac – Locul III
Studenta facultății de Relații Economice Internaționale, anul III. A fost redactorul buletinului informativ al facultății REI ”Action”, și secretarul cercurilor științifice studențești. A urmat un stagiu în cadrul Ministerului Economiei și Infrastructurii al RM, departamentul Cooperare Internațională. Participă la schimb intercultural în cadrul programului Erasmus +, în Georgia. Deține articole publicistice în ziarul Curierul Economic. De asemenea, a fost voluntară în cadrul Organizației Tinerilor pentru Sport și Mediu-2018. Cunoaște limba engleză și germană.
Calendar evenimente
L | M | M | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | ||||||
2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 |
9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 |
16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 |
23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 |