Dacă studii economice - atunci la ASEM
VINO la ASEM, FII STUDENTUL NOSTRU!

Rodica HÎNCU
Rodica HÎNCU

Doctor habilitat
Profesor universitar la catedra
„Investiţii şi Pieţe de Capital”
Şef catedră „Investiţii şi Pieţe de Capital”
Membru al Senatului ASEM

În 1984 – absolventă a facultăţii „Economie” a Universităţii de Stat din Moldova. În 1995 – absolventă a facultăţii „Limbi romano-germanice” a Universităţii de Stat din Odessa (Ucraina). În 2000 - licenţiată a MBA Program (USM în colaborare cu Universitatea Keele, UK), specializarea - „Bănci şi Burse de Valori”.

În 1995 susţine teza de doctor în economie la specialitatea 08.00.05 „Economie şi management în ramură şi domeniu de activitate; în 2003 – teza de doctor habilitat în economie la specialitatea 08.00.10 „Finanţe; monedă; credit”.

Din 1992-1995 - Şef-departament „Ştiinţă”, ASEM. Din 1995-1997 – lector superior la catedra „Management”, ASEM. Din 1997-2005 – conferenţiar la catedra „Finanţe şi Asigurări”, ASEM.

Din 2005, de la fondarea catedrei - şef catedră „Investiţii şi Pieţe de Capital”, ASEM.

Discipline predate:
  • Bazele activităţii investiţionale,
  • Finanţe publice,
  • Fiscalitate etc. - la ciclul I, Licenţă;
  • Gestiunea portofoliului de valori mobiliare,
  • Gestiunea riscurilor investiţionale,
  • Finanţe publice locale etc. - la ciclul II, Masterat.

În cadrul concursului Prof-Top, ediţia 2006, a fost apreciată de către studenţii ASEM prin acordarea nominalizării de „Cea mai exigentă profesoară”.

Din 1998-2000 – director MBA Program (Institutul Internaţional de Management în colaborare cu Universitatea Keele, Marea Britanie).

Din 1999 – abilitată cu dreptul de conducător ştiinţific de doctorat. A pregătit 3 doctori în economie. Din 2007 - profesor universitar.

Are publicate peste 90 lucrări ştiinţifice şi didactice, inclusiv 5 monografii. Printre cele mai recente şi importante lucrări:
  1. Основные направления развития рынка ценных бумаг Республики Молдова в перспективе европейской интеграции.În: Материалы II Международной научно-практической конференции "Развитие экономического сотрудничества между Республикой Беларусь и Республикой Молдова в системе международной экономики", Minsk, 2010;
  2. Основы инвестиционной деятельности (manual). Ed. ASEM, Chişinău, 2008;
  3. From the Information economy to the economy of consciousness.În: „Research and Education in Innovation Era. International Conferance. Universitatea „Aurel VLAICU”, Timişoara, 2006;
  4. The Role of Networking in the Creation of Local Management Knowledge: The Case of the Republic of Moldova // Journal of Teaching in International Business. Special Issue “International Business Teaching in Eastern and Central European Countries”, New-York, The Haworth press Inc., Binghamton, Vol. 13, Nr.3/4, 2002;
  5. Investment policies and strategies at regional level//7-th International Conference „Risk in the contemporary economy”, University „Dunarea de Jos”, Galati, 2002;
  6. Economia informaţională: aspecte manageriale şi investiţionale (monografie), Chişinău, 2002;
  7. Reforming management education: learning from the Moldavian experience //Economic and Business Review for Central and South Europe. Vol. 2, Ljubljana, 2000. - Nr. 4 etc.

A participat la elaborarea compartimentului „Sistemul financiar al Republicii Moldova” în Enciclopedia Republicii Moldova, ed. 2009.

Este referent ştiinţific al revistelor de specialitate: „Journal of Economics and Business Research” (Universitatea ”Aurel Vlaicu”, Arad, România); MegaByte (revistă online de promovare a rezultatelor cercetării din domeniul IT&C şi economic a Universităţii „Titu Maiorescu”, Facultatea de Informatică şi Ştiinţe Economice, Bucureşti).

În 2008, 2009 – conducătorul proiectului ştiinţific cu tema: „Cercetarea riscurilor investiţionale în sectorul real al economiei” din cadrul Programului de stat „Elaborarea mecanismelor şi metodelor de stimulare a creşterii economice şi reducere a sărăciei şi de îmbunătăţire a calităţii vieţii în contextul SCERS”, Programului Naţional „Satul Moldovenesc” şi Planului de acţiuni „Republica Moldova – Uniunea Europeană”, finanţat de AŞM.

Din 2007-2010 - reprezentantul ASEM în cadrul Colegiului Doctoral regional în ştiinţe din domeniul gestiunii pentru ţările Europei Centrale şi de Est din cadrul Agenţiei Universitare Francofone (Sofia, Bulgaria).

Din 2004 pînă în prezent - Preşedinte al Seminarului ştiinţific de profil din ASEM la specialitatea 08.00.10. „Finanţe; monedă; credit”.

Stagii:
  • Academia de Studii Economice (Bucureşti, România);
  • L’Université Pantheon-Sorbonne, Paris-I (Franţa);
  • L’école Supérieure de Commerce (Grenoble, Franţa);
  • l’Institut Technologique du Sceaux, Paris-XI (Franţa);
  • l’Institut d’Administration des Entreprises (Paris, Franţa);
  • University of Keele (Regatul Unit al Marii Britanii);
  • l’Institut de la Francophonie pour l’Administration et la Gestion (Sofia, Bulgaria).

Direcţii de cercetare: activitate investiţională, fiscalitate, finanţe publice, economie informaţională.