-
Publicat: 29 Ianuarie 2019
Studenții anului II, program de studii Business și Administrare, sunt invitați să participe la realizarea unui Proiect interdisciplinar PBL/PBLIP organizat în cadrul proiectului Erasmus+ ”Introducerea în R. Moldova a metodelor de învățare bazate pe probleme: Sporirea competitivității și angajabilității studenților (PBLMD).”
Studenții selectați vor realiza un proiect cu genericul: PROIECT INTERDISCIPLINAR privind aplicarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă. Studenții vor acumula 5 ECTS prin elaborarea proiectelor în grup și susţinerea acestora în grup și individual.
Moderarea activităților va fi realizată de moderatorii din Universitatea din Aalborg, Danemarca și cei din universitățile partenere din Republica Moldova.
Participanți:
Din cadrul ASEM sunt invitați să participe studenții de la program de studii Business și Administrarea, Facultatea Business și Administrarea Afacerilor.
Vor fi selectați câte 5 participanți de la fiecare universitate.
Proiectul presupune activități on-line și întâlniri efective în perioada februarie – aprilie 2019.
Limba de comunicare în cadrul instruirii este limba română (cunoșterea limbii engleze va constitui un avantaj).
Doritorii de a participa la acest proiect trebuie să depună un dosar de participare, care va include:
- CV (cu mențiunea experienței relevante);
- Scrisoare de intenție (descrieți motivația de a participa la proiect).
Dosarul de participare trebuie expediat la adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Data limită de depunere a dosarului este 12 februarie 2019.
În titlul mesajului se va indica: Proiectul interdisciplinar PBL/PBLIP
Doar persoanele selectate pentru participare vor fi contactate până la data de 15 februarie 2019.
Criterii de selectare a participanților:
- Relevanța candidatului din perspectiva grupului țintă;
- Interesul pentru subiectul instruirii (în baza scrisorii de intenție);
- Disponibilitatea, potențialul și motivația de a participa la activitățile proiectului.
Pentru informații suplimentare vă rugăm să contactați: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Calendar evenimente
L | M | M | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | |
7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 |
14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 |
21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 |
28 | 29 | 30 | 31 |