-
Publicat: 06 Aprilie 2018
Jean Monnet, unul dintre părinții fondatori ai Uniunii Europene, sprijinea „construirea unei Uniuni între oameni, și nu cooperarea dintre state”, sugerând că la baza construcției europene stă o comuniune a valorilor și a ideilor împărtășite de oamenii din Europa.
De aceea, încurajarea dialogului devine necesară atât pentru adâncirea înțelegerii reciproce, cât și pentru reîntărirea valorilor comune europene, care să conducă către un viitor mai bun.
Alăturați-vă acestui dialog, scriind despre gândurile, ideile, năzuințele voastre cu privire la realitățile cu care se confruntă sau la perspectivele pe care le are Uniunea Europeană!
În acest sens, vă invităm să participați la Concursul de eseuri, organizat pe 7 Mai 2018 de Centrul de Studii în Integrare Europeană/ASEM, în colaborare cu Centrul de Studii Europene/UAIC și să va expuneți argumentat propria viziune referitoare la procesul de integrare europeană, provocările construcției europene, valorile sale, viitorul Uniunii Europene sau un alt subiect asociat.
Competiția face parte din ansamblul de evenimente incluse în proiectul ENACTED - European Union and its neighbourhood. network for enhancing EU’s actorness in the eastern borderlands (2017-2625), co-finanțat de Uniunea Europeană.
Condiții de participare
Generale
- La competiție pot participa studenți înscriși în cicluri universitare de licență și de master;
- Concursul se desfășoară în două etape: una națională și alta internațională. Faza națională presupune înscrierea lucrărilor, evaluarea și selecția lor și susținerea orală a acestora, în cadrul unei competiții publice, la care vor fi invitați atât participanții dar și colegii sau prietenii acestora, precum și întregul public interesat. Primele trei lucrări premiate la faza națională vor fi luate în considerare pentru faza internațională, alături de primele eseuri premiate din fiecare țară participantă (România, Republica Moldova, Ucraina, Belarus, Polonia, Ungaria). De aceea, in cazul câștigării fazei naționale, participanții trebuie să aibă disponibilitatea de a-și traduce eseurile în limba engleză. În cadrul fazei internaționale, susținerea orală a lucrărilor nu mai este necesară, eseurile fiind evaluate de către o comisie internațională, formată din reprezentanți ai statelor pertenere.
- Termen limită: 30 Aprilie 2018, (23:59 ora locală);
- Lucrările înscrise și acceptate vor fi prezentate oral în cadrul manifestării Neighbors’ Day, desfășurate pe 7 Mai 2018;
- Prezentările orale vor dura aproximativ 5-10 minute și vor include ideile principale prezentate în eseuri. Prezentările nu trebuie însoțite de suport grafic, show-uri Powerpoint etc.;
- Participarea la concurs este gratuită.
De formă
- Eseurile pot avea un singur autor și trebuie scrise în limba română;
- Lucrările trebuie să conțină 800 – 1500 de cuvinte și trebuie să îmbrace forma unui eseu argumentativ.
- Condiții de tehnoredactare: vezi template.
- Lucrările vor fi trimise, în format PDF, la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Pentru trimitere, documentul va fi salvat cu denumirea "eseu_ nume_prenume"
De conținut
- Lucrările trebuie să fie originale și realizate într-un stil adecvat scrierii academice;
- Exprimarea trebuie să fie clară și să aibă cursivitate logică;
- Pentru susținerea ideii propuse prin eseu, se vor cântări puncte de vedere diferite, incluzând atât argumente cât și contra-argumente, în vederea conturării unui punct de vedere pertinent.
Pentru realizarea unor eseuri argumentative cât mai bune, recomandăm parcurgerea ghidului Universității Harvard pentru scriere academică, disponibil la adresa https://writingcenter.fas.harvard.edu/pages/strategies-essay-writing
Așteptăm cu interes lucrările voastre despre:
- subiecte importante actuale, legate de Uniunea Europeană;
- ce fel de Europă își doresc tinerii și care sunt oportunitățile, respectiv constrângerile oferite de spațiul european de astăzi;
- ce fel de provocări apar în contextul noilor realități economice și sociale din UE;
- în ce mod se regăsesc tinerii în modelul european actual de integrare.
Premii
Fiecăruia dintre participanții selectați, i se va acorda un Certificat de participare. Câștigătorii fazei locale vor primi Diplome și vor putea participa, cu lucrările traduse în limba engleză, la faza internațională. Primele 5 lucrări premiate la faza internațională vor primi Premii Speciale.
Termene limită
- 30 Aprilie 2018, (23:59 ora locală), înscrierea lucrării;
- 7 Mai 2018, prezentarea orală a lucrării în cadrul Neighbors day;
Câștigătorii fazei locale vor fi anunțați ulterior de următoarele termene necesare traducerii eseurilor pentru faza internațională și evaluării lor.
Criterii de evaluare
- Condiții de formă (respectarea condițiilor de tehnoredactare, aspectul general al lucrării) 1 p.
- Claritatea și cursivitatea logică a lucrării 3p.
- Calitatea argumentării 3p.
- Originalitate 3p.
- Cursivitatea și atractivitatea prezentării orale 2p (doar pentru faza națională).
Vă așteptăm, cu drag, la evenimentele noastre!
Calendar evenimente
L | M | M | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | |||
5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 |
12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 |
19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 |
26 | 27 | 28 | 29 |