-
Publicat: 28 Noiembrie 2016
Centrul de Informaţii Universitare anunţă concursul Burse de Merit 2016 – pentru cei mai buni studenţi ai ţării, ediţia XXI, organizat sub egida Consiliului Rectorilor din Republica Moldova (CRRM), cu suportul financiar al BC Moldova Agroindbank SA şi al Orange Moldova.
Programul oferă în bază de concurs 50 de burse a câte 12000 MDL, după cum urmează:
- până la 35 de burse – pentru studenţii de la ultimul an de studii (ciclul Licenţă);
- până la 15 burse – pentru studenţii masteranzi de la primul an de studii (ciclul Masterat).
Criterii de eligibilitate pentru aplicanţi
Pentru participarea în concurs candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
- să fie cetăţeni şi rezidenţi ai Republicii Moldova, cu vârsta limită de până la 30 ani inclusiv;
- să fie studenţi înmatriculaţi în ultimul an de studii, cu frecvenţă la zi, ciclul Licenţă – anul absolvirii 2017, în una din instituţiile de învăţământ superior din RM (excepţie: filialele universităţilor străine cu sediul pe teritoriul RM);
- sau, să fie studenţi înmatriculaţi în primul an de studii, cu frecvenţă la zi, ciclul Masterat (care şi-au continuat studiile de Masterat imediat după absolvirea ciclului Licenţă), în una din instituţiile de învăţământ superior din RM (excepţie: filialele universităţilor străine cu sediul pe teritoriul RM);
- sau, să fie studenţi care urmează programe de studii integrate (Licenţă şi Masterat), cu frecvenţă la zi, în una din următoarele instituţii universitare din RM:
- Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „N. Testemiţanu”, Facultatea Medicină şi Facultatea Sănătate Publică – eligibili fiind studenţii de la anii de studii V şi VI; Facultatea Farmacie şi Facultatea Stomatologie – eligibili fiind studenţii de la anii de studii IV şi V;
- Universitatea Agrară de Stat, Facultatea Medicină Veterinară – eligibili fiind studenţii de la anii V şi VI;
- Universitatea Tehnică, Facultatea Urbanism şi Arhitectură, Specialitatea Arhitectură – eligibili fiind studenţii de la anii de studii IV şi V;
- Universitatea Slavonă, Faculatea Economie, Specialitatea Arhitectură – eligibili fiind studenţii de la anii de studii IV şi V.
- să facă dovada unei reuşite academice, având media notelor pentru toţi anii de studii nu mai mică de 9 – domeniile ştiinţelor social-umaniste, 8,5 – domeniile ştiinţelor exacte, tehnice şi medico-biologice şi 8 – în cazul studenţilor cu dizabilităţi şi/sau orfani.
- să demonstreze participarea în activităţi curriculare şi extracurriculare (cerinţă obligatorie).
Nu sunt eligibili programului Burse de Merit 2016: studenţii, care au beneficiat/ beneficiază de burse în cadrul altor concursuri, anunţate în anul calendaristic 2016; studenţii, care au absolvit un ciclu Licenţă şi/sau Masterat şi, la moment, urmează o a doua Licenţă sau un al doilea Master; studenţii înmatriculaţi la USMF, care urmează rezidenţiatul şi secundariatul clinic; studenţii, care au beneficiat de Burse de Merit în ediţia 2015 a concursului.
Pentru a participa în concurs, candidaţii trebuie să prezinte un dosar de aplicare. Lista documentelor necesare este indicată în formularul de aplicare pentru concurs, care poate fi solicitat de la sediul Centrului de Informaţii Universitare sau descărcat de pe site-ul www.eac.md. Formularul este disponibil în limbile română şi rusă.
Dosarele de aplicare pentru concurs se vor depune personal sau vor fi transmise prin poştă ordinară („Poşta Moldovei”) la sediul Centrului de Informaţii Universitare din mun. Chişinău, str. Puşkin 16, tel/fax: (022) 221167, 221172, 068220072, www.eac.md
Data limită de prezentare a dosarelor este 20 decembrie 2016, ora 1700.
Dosarele incomplete sau prezentate după termenul limită nu vor fi examinate. Dosarele nu se restituie. Rezultatele concursului sunt definitive şi nu pot fi supuse contestării.
ATENŢIE!!! Concursul constă din 2 etape de selecţie a candidaţilor, în baza dosarelor depuse, care vor fi examinate de către Comisia de Experţi Independenţi şi a unui test de cultură generală (test grilă). Doar candidaţii selectaţi în urma evaluării dosarelor vor fi invitaţi pentru susţinerea testului.
Sponsori: BC Moldova Agroindbank SA şi Orange Moldova.
Parteneri: Asociaţia Naţională a Tinerilor Istorici din RM, Agenţia de publicitate Kim Art.
Parteneri media: Revista Săptămîna, Cotidianul Timpul, Ziarul de Gardă şi Agenţia de presă IPN.
Calendar evenimente
L | M | M | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 |