-
Publicat: 19 Iulie 2018
EASY CREDIT SCHOLARSHIP
2018-2019
Întreprinderea cu Capital Străin de Microfinanțare „EASY CREDIT” Societate cu Răspundere Limitată anunță despre acordarea bursei de merit EASY CREDIT SCHOLARSHIP beneficiarilor – studenților Facultății de Drept USM și Facultății Economie Generală și Drept/Facultății Finanțe ASEM.
În parteneriat cu Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Drept și Academia de Studii Economice a Moldovei, Facultatea Economie Generală și Drept, și Facultatea Finanțe instituie pentru anul academic 2018-2019, a cîte 2 burse de merit anuale, în mărime de 200 (două sute) EURO lunar pentru studenții din fiecare instituție.
Bursa de merit EASY CREDIT SCHOLARSHIP se instituie anual, începînd cu anul 2018.
Toate condițiile și actele necesare pentru a participa la CONCURS se publică pe pagina web:
Academiei de Studii Economice a Moldovei (old.ase.md), pe panourile informative din incinta Facultății Economie Generală și Drept, și Facultății Finanțe din cadrul ASEM, începând cu luna iulie 2018.
DESCARCĂ:
REGULAMENT; CONSIMȚĂMÎNT; CERERE DE PARTICIPARE
Dosarul de participare la concurs se depune de către candidat la decanatul Facultății de Drept din cadrul USM sau la decanatul Facultății Economie Generală și Drept / decanatul Facultății Finanțe din cadrul ASEM sau la sediul oficiului central Î.C.S. „Easy Credit” S.R.L.: mun.Chișinău, str. Tighina 49/4.
Dosarul de participare la concurs trebuie să includă setul de acte menționat în REGULAMENT privind selectarea beneficiarilor bursei de merit EASY CREDIT SCHOLARSHIP 2018-2019.
ATENȚIE!!! Actele pentru concurs se recepţionează pînă la 26.08.2018. Orice solicitare depusă după expirarea datei de 26 august 2018 nu se va examina.
Toate dosarele de participare la selecție se vor examina de către angajații Întreprinderii cu Capital Străin de Microfinanțare “Easy Credit” Societate cu Răspundere Limitată, din cadrul Departamentului Juridic și Recuperare Datorii și Departamentului Financiar, care vor propune candidaturile selectate directorului ÎCSM „Easy Credit” SRL.
Directorul ÎCSM Easy Credit SRL va aproba pînă la data de 03 septembrie 2018 beneficiarii burselor de merit EASY CREDIT SCHOLARSHIP.
Candidații selectați vor fi contactați de către angajații ÎCSM Easy Credit SRL, iar lista beneficiarilor va fi publicată pe site-ul ÎCSM Easy Credit SRL – www.ecredit.md, precum și pe site-ul și panourile informative ale Facultății de Drept din cadrul USM și Facultății Economie Generală și Drept, și Facultății Finanțe din cadrul ASEM.
Beneficiarii selectați vor încheia cu ÎCSM Easy Credit SRL un Contract de Sponsorizare.
AVANTAJELE Beneficiarilor bursei de merit EASY CREDIT SCHOLARSHIP:
- să efectuieze orice tip de practică de specialitate în cadrul ÎCSM Easy Credit SRL;
- să solicite asistența angajaților Departamentului Juridic/Departamentului Financiar din cadrul ÎCSM Easy Credit SRL în activitatea sa de student, inclusiv asistență tehnică și date statistice;
- să solicite achitarea Bursei de merit în numerar, sau să fie distribuită la achitarea contractului pentru studiile universitare, în beneficiul USM/ASEM;
- beneficiarii bursei de merit EASY CREDIT SCHOLARSHIP, după absolvire și la solicitare vor fi angajați în mod prioritar, în conformitate cu disponibilitatea funcțiilor vacante, în cadrul Î.C.S.M. Easy Credit S.R.L.
N.B. pentru a face cunoștință cu Locurile Vacante, accesează: ↆ (http://ecredit.md/posturi-vacante/)
Calendar evenimente
L | M | M | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | |
7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 |
14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 |
21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 |
28 | 29 |