-
Publicat: 06 Septembrie 2016
Autorizația ANACIP nr. 34-CC din 12.10.2015
Școala Doctorală în Drept, Ştiinţe Politice şi Administrative a Consorțiului Instituțiilor de Învățământ,
Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM) și Universitatea de Studii Politice şi Economice Europene „Constantin Stere”
anunţă concurs pentru admiterea la studii superioare de doctorat (bază de contract), pentru anul de studii 2016-2017, conform Regulamentului privind organizarea studiilor superioare de doctorat, ciclul III, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1007 din 10 decembrie 2014.
Durata ciclului de studii cu frecvenţă la zi este de 3 ani, cu frecvenţă redusă – 4 ani. Participanţii la aceste studii obţin calitatea de student-doctorand.
La concursul de admitere pot participa cetăţenii și cetățenii străini, deţinători ai diplomei de master.
Studenţii-doctoranzi vor putea alege conducătorul de doctorat din lista conducătorilor ştiinţifici membri ai Şcolii doctorale în drept, ştiinţe politice şi administrative atât din cadrul ASEM, cât şi din cadrul USPEE.
Temele tezelor de doctorat vor fi alese prin coordonare cu conducătorii de doctorat.
Extras din art.94 Codul educației: ,,În cazul finalizării studiilor superioare de doctorat fără susţinerea publică a tezei de doctorat, se eliberează un certificat care atestă frecventarea studiilor superioare de doctorat în domeniul respectiv, ceea ce constituie experienţă profesională de cercetare. Diploma de doctor conferă dreptul de a profesa în domeniul ştiinţelor/artei/sportului, precum şi de a ocupa posturi în instituţii de învăţământ superior, în organizaţii din sfera ştiinţei şi inovării, dar şi în alte instituţii şi organizaţii din economia naţională”.
Studiile încep la 1 noiembrie 2016.
Actele urmează a fi depuse de la 5 septembrie până la 23 septembrie 2016.
Actele se depun pe adresa: ASEM Chişinău, str. Petru Rareș, 18, blocul E, etajul 1, biroul 114.
USPEE Chişinău,bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 200, of.14
Informaţii la tel. 022-402-881, 022-402-812, 069480405, 069105142 sau
https://www.facebook.com/doctoratdrept/?fref=ts
http://doctorat.ase.md
E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Actele necesare: | Programe de doctorat: |
---|---|
|
|
Calendar evenimente
L | M | M | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | ||||||
2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 |
9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 |
16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 |
23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 |