Dacă studii economice - atunci la ASEM
VINO la ASEM, FII STUDENTUL NOSTRU!

În perioada 21-26 noiembrie, președintele Consiliului Rectorilor din R. Moldova, împreună cu alți rectori de universități din țară și reprezentanți ai Ministerului Educației, Culturii și Cercetării din R. Moldova se află într-o vizită la Universitatea din Maribor, Slovenia.

Rectorul ASEM, Grigore Belostecinic, alături de alte personalități importante, inclusiv din cadrul ASEM, au discutat despre aplicabilitățile experienței Sloveniei și dezvoltarea strategiei privind internaționalizarea învățământului superior și de cercetare.

Delegația RM a avut o întrevedere cu Igor Ticar, prof. univ., rector al Universității din Maribor, în cadrul căreia a făcut cunoștință cu etapele de dezvoltare a Strategiei de internaționalizare a învățământului superior și de cercetare a Universității din Maribor.

De asemenea, în cadrul întâlnirii s-a abordat rolul calității învățământului superior asupra creșterii nivelului de internaționalizare.

Vizita are loc în cadrul proiectului internațional ELEVATE "Elevating the internationalisation of higher education in Moldova" ("Sporirea nivelului de internaționalizare a învățământului superior din Republica Moldova").