Dacă studii economice - atunci la ASEM
VINO la ASEM, FII STUDENTUL NOSTRU!

27-28 aprilie 2018, Chişinău, Republica Moldova

PROGRAMUL SIMPOZIONULUI

Stimaţi tineri cercetători,

Avem deosebita plăcere să Vă invită, la Simpozionul ştiinţific internaţional al tinerilor cercetători, ediţia a XVI-a, organizat de Academia de Studii Economice a Moldovei (ASEM), care va avea loc în perioada 27-28 aprilie 2018, Chişinău, Moldova.

Evenimentul are ca scop menţinerea şi dezvoltarea unui cadru privind promovarea şi afirmarea tinerilor cercetători din Republica Moldova, cât şi de peste hotarele ţării.

Obiectivele simpozionului ştiinţific internaţional sunt următoarele: stimularea potenţialului ştiinţific în rândul tinerilor; crearea condiţiilor pentru generarea unui dialog între tinerii cercetători; popularizarea ştiinţei în deosebi printre generaţia tânără; sensibilizarea opiniei comunităţii ştiinţifice asupra problemelor ce ţin de pregătirea cadrelor ştiinţifice.

Sperăm ca tinerii cercetători să găsească aici oportunitatea de a se manifesta în lumea ştiinţifică şi cea a cercetării.
Simpozionul științific este deschis pentru cercetători, cu şi fără experienţă, doctoranzi, masteranzi şi studenți, atât din ţară, cât şi de peste hotare.

Materialele Simpozionului ştiinţific internaţional vor fi publicate în două culegeri de publicaţii ştiinţifice, iar cele mai valoroase şi relevante lucrări vor fi propuse spre publicare în revista ştiinţifică „Economica” a ASEM (revista este acreditată la categoria „B” şi indexată în mai multe baze de date internaţionale) (vezi https://old.ase.md/ro/publicatii/revista-economica.html ).

Detalii despre Simpozionul ştiinţific internaţional sunt accesibile aici:

Doctoranzi şi cercetători (cu și fără experiență)

Simpozionul Ştiinţific Internaţional al Tinerilor Cercetători din 27-28 aprilie 2018 îşi propune următoarele secţiuni:

SecţiuneTematica
Secţiunea 1 Strategii de dezvoltare a economiilor naţionale
Secţiunea 2 Managementul şi marketingul în economia contemporană
Secţiunea 3 Evoluţiile financiare contemporane
Secţiunea 4 Contabilitate, audit, analiză economică
Secţiunea 5 Suportul informatic şi metode cantitative în economie
Secţiunea 6 Econometrie şi statistică economică
Secţiunea 7 Ştiinţe juridice. Ştiinţe politice şi administrative

În cadrul simpozionului rezultatele cercetărilor vor fi prezentate în POWER POINT, în una din următoarele limbi: română, engleză, franceză, rusă.

Evenimentul are drept scop menţinerea şi dezvoltarea unui cadru privind promovarea şi afirmarea tinerilor cercetători din Republica Moldova, cât şi de peste hotarele ţării.

DATE RELEVANTE!!!
14 aprilie 2018 Înregistrarea participării la evenimentul ştiinţific
vezi formularul de înregistrare_Tineri cercetatori/doctoranzi
14  mai 2018 Prezentarea lucrării/articolului ştiinţific în extenso pentru publicare
IMPORTANT: După această dată nu se mai acceptă lucrări înaintate spre publicare

În scopul asigurării calităţii articolelor prezentate spre publicare, autorii sunt rugaţi să ţină cont de un set de cerințe.

CERINŢE FAŢĂ DE STRUCTURA ARTICOLULUI ȘTIINȚIFIC
  1. Titlul articolului (centrat, cu majuscule) în limba română şi engleză (Times New Roman; 14 pt; Bold).
  2. Autorul/Autorii articolului (Numele și prenumele complet, denumirea și adresa completă a instituției, e-mail, telefon, toate aliniate pe dreapta);
  3. Abstract(Times New Roman, 10 pt, cursiv, cca 200-250 de semne, în limba engleză. Abstractul trebuie să conțină actualitatea și scopul cercetării, metodele de cercetare utilizate și cele mai relevante rezultate obținute).
  4. Key words: (4-8 cuvinte, cursiv, în limba engleză).
  5. JEL Classification
  6. Conținutul de bază al articolului ştiinţific obligatoriu va conține următoarele componente:
    • Introducere (importanța și obiectivele cercetării)
    • Succintă analiză a surselor bibliografice în domeniul problemei cercetate
    • Descrierea metodelor de cercetare utilizate
    • Rezultatele obţinute
    • Concluzii/recomandări.
    • Referințele bibliografice se plasează la sfârşitul articolului (Nume, iniţiala prenumelui, titlul, editura, anul, numărul de pagini), în lista de referințe. În text, trimiterile bibliografice se vor indicaîn paranteze pătrate, conform numărului de ordine din lista de referințe, cu indicarea paginii).
CERINȚE COMPLEMENTARE
  • Cercetările vor fi originale şi nepublicate anterior în alte culegeri.
  • Articolele se vor prezentadoar în limba engleză.
  • Volumul articolului va fi de la 6 la 10 pagini.
  • Numărul paginilor articolului (inclusiv cu lista de referințe) trebuie să fie par.
  • Elementele grafice (tabele şi figuri) trebuie să fie de calitate înaltă, cu plasare după referinţa respectivă în text.
  • Toate tabelele şi figurile trebuie obligatoriu să fie însoţite de denumire şi număr de ordine (la începutul tabelului, sub figură), sursă şi, după necesitate, informaţie suplimentară: note, legendă (sub element)
  • La tabele şi figuri NU SE ACCEPTĂ POZE.
  • Articolele se vor prezenta responsabililor de secţiuni pe suport de hârtie cu semnătură. La adresa This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. se va expedia varianta electronică a articolului.

Accesează TEMPLATE / MODEL ARTICOL

Setări pagină Word (A4: 210x297)

PARAMETRI

Margine sus: 2,0
Margine jos: 2,0
Margine stânga: 2,0
Margine dreapta: 2,0
Font litere: Times New Roman; mărime - 12 pt; interval – 1,0; aliniat – 1,25.

Masteranzi
Simpozionul Ştiinţific Internaţional al Tinerilor Cercetători din 27-28 aprilie 2018 îşi propune următoarele secţiuni:
SecţiuneTematica
Secţiunea 1 Competitivitatea economiei Republicii Moldova. Aspecte macroeconomice
Secţiunea 2 Aspecte teoretice şi practice ale activităţii unităţilor economice
Secţiunea 3 Drept privat
Secţiunea 4 Drept public
Secţiunea 5 Resurse umane şi afaceri publice
Secţiunea 6 Managementul în economia contemporană
Secţiunea 7 Creativitate, inovaţie şi protecţia proprietăţii intelectuale
Secţiunea 8 Tendinţele marketingului modern
Secţiunea 9 Servicii hoteliere, Turism şi agrement
Secţiunea 10 Cooperarea şi integrarea economică regională – premize ale avantajului competitiv al statelor
Secţiunea 11 Comerţ, merceologie şi alimentaţie publică
Secţiunea 12 Finanţe corporative. Asigurări
Secţiunea 13 Finanţe publice şi fiscalitate
Secţiunea 14 Evoluţii pe pieţele financiare
Secţiunea 15 Evoluţii în domeniul monedei şi creditului
Secţiunea 16 Contabilitate, Audit şi Analiză Economică
Secţiunea 17 Suportul informatic şi metode cantitative în economie
Secţiunea 18 Econometrie şi statistică economică

În cadrul simpozionului rezultatele cercetărilor vor fi prezentate în POWER POINT, în una din următoarele limbi: română, engleză, franceză, rusă.

Evenimentul are drept scop menţinerea şi dezvoltarea unui cadru privind promovarea şi afirmarea tinerilor cercetători din Republica Moldova, cât şi de peste hotarele ţării.

DATE RELEVANTE!!!

14 aprilie 2018 Înregistrarea participării la evenimentul ştiinţific
(vezi formularul de înregistrare_Tineri cercetatori / MASTERANZI)
4  mai 2018 Prezentarea lucrării/articolului ştiinţific în extenso pentru publicare
IMPORTANT: După această dată nu se mai acceptă lucrări înaintate spre publicare

În scopul asigurării calităţii articolelor prezentate spre publicare, autorii sunt rugaţi să ţină cont de un set de cerințe.

IMPORTANT!!! Tinerii cercetători (masteranzii) care vor pregăti și prezenta lucrări/teze ştiinţifice trebuie să fie ghidați de un conducător științific

CERINŢE FAŢĂ DE STRUCTURA LUCRĂRII ȘTIINȚIFIC
  1. Titlul lucrării/tezei ştiinţifice (centrat, cu majuscule) în limba engleză şi română (Times New Roman; 14 pt; Bold).
  2. Conducătorul ştiinţific (Numele și prenumele complet, denumirea și adresa completă a instituției, telefon, e-mail, toate aliniate pe dreapta)
  3. Autorul/Autorii lucrării/tezei (Numele și prenumele complet, denumirea și adresa completă a instituției, telefon, e-mail, toate aliniate pe dreapta);
  4. Rezumat/Abstract (Times New Roman, 10 pt, cursiv, cca 100-250 de semne). Dacă lucrarea va fi propusă spre publicare în limba română sau rusă atunci abstractul va fi elaborat în limba engleză sau franceză. Dacă lucrarea va fi prezentată spre publicare în engleză sau franceză, atunci abstractul va fi prezentată în limba română sau rusă. Abstractul trebuie să conțină actualitatea și scopul cercetării, metodele de cercetare utilizate și cele mai relevante rezultate obținute).
  5. Cuvinte cheie (4-8 cuvinte) (Times New Roman, 10 pt, cursiv): Dacă lucrarea va fi propusă spre publicare în limba română sau rusă atunci cuvintele cheie vor fi prezentate în limba engleză sau franceză. Dacă lucrarea va fi prezentată spre publicare în limba engleză sau franceză, atunci cuvintele cheie vor fi în limba română sau rusă.
  6. JEL Classification (Pentru a consulta sistemul de clasificare JEL, se poate accesa link-ul următor: http://www.aeaweb.org/journal/jel_class_system.php)
  7. Conținutul de bază al articolului ştiinţific obligatoriu va conține următoarele componente:
    • Introducere (importanța și obiectivele cercetării)
    • Succintă analiză a surselor bibliografice în domeniul problemei cercetate
    • Descrierea metodelor de cercetare utilizate
    • Rezultatele obţinute
    • Concluzii/recomandări.
    • Referințele bibliografice se plasează la sfârşitul articolului (Nume, iniţiala prenumelui, titlul, editura, anul, numărul de pagini), în lista de referințe. În text, trimiterile bibliografice se vor indica în paranteze pătrate, conform numărului de ordine din lista de referințe, cu indicarea paginii).
CERINȚE COMPLEMENTARE
  • Cercetările vor fi originale şi nepublicate anterior în alte culegeri.
  • Volumul tezei/lucrării nu va depăşi 2 pagini.
  • Elementele grafice (tabele şi figuri) trebuie să fie de calitate înaltă, cu plasare după referinţa respectivă în text.
  • Toate tabelele şi figurile, obligatoriu, vor fi însoţite de denumire şi număr de ordine (la începutul tabelului, sub figură), sursă şi, după necesitate, informaţie suplimentară: note, legendă (sub element).
  • La tabele şi figuri NU SE ACCEPTĂ POZE.
  • Articolele se vor prezenta responsabililor de secţiuni pe suport de hârtie cu semnătură. La adresa This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. se va expedia varianta electronică a articolului.

Accesează TEMPLATE / MODEL ARTICOL

Setări pagină Word (A4: 210x297)
PARAMETRI

Margine sus: 2,0
Margine jos: 2,0
Margine stânga: 2,0
Margine dreapta: 2,0
Font litere: Times New Roman; mărime - 12 pt; interval – 1,0; aliniat – 1,25.

Studenți
Simpozionul Ştiinţific Internaţional al Tinerilor Cercetători din 27-28 aprilie 2018 îşi propune următoarele secţiuni:
SecţiuneTematica
Secţiunea 1 Competitivitatea economiei Republicii Moldova. Aspecte macroeconomice
Secţiunea 2 Aspecte teoretice şi practice ale activităţii unităţilor economice
Secţiunea 3 Drept privat
Secţiunea 4 Drept public
Secţiunea 5 Resurse umane şi afaceri publice
Secţiunea 6 Managementul în economia contemporană
Secţiunea 7 Creativitate, inovaţie şi protecţia proprietăţii intelectuale
Secţiunea 8 Tendinţele marketingului modern
Secţiunea 9 Servicii hoteliere, Turism şi agrement
Secţiunea 10 Cooperarea şi integrarea economică regională – premize ale avantajului competitiv al statelor
Secţiunea 11 Comerţ, merceologie şi alimentaţie publică
Secţiunea 12 Finanţe corporative. Asigurări
Secţiunea 13 Finanţe publice şi fiscalitate
Secţiunea 14 Evoluţii pe pieţele financiare
Secţiunea 15 Evoluţii în domeniul monedei şi creditului
Secţiunea 16 Contabilitate, Audit şi Analiză Economică
Secţiunea 17 Suportul informatic şi metode cantitative în economie
Secţiunea 18 Econometrie şi statistică economică

În cadrul simpozionului rezultatele cercetărilor vor fi prezentate în POWER POINT, în una din următoarele limbi: română, engleză, franceză, rusă.

Evenimentul are drept scop menţinerea şi dezvoltarea unui cadru privind promovarea şi afirmarea tinerilor cercetători din Republica Moldova, cât şi de peste hotarele ţării.

DATE RELEVANTE!!!
14 aprilie 2018 Înregistrarea participării la evenimentul ştiinţific
(vezi formularul de înregistrare_Tineri cercetatori / STUNDENŢI)
4  mai 2018 Prezentarea lucrării/articolului ştiinţific în extenso pentru publicare
IMPORTANT: După această dată nu se mai acceptă lucrări înaintate spre publicare

În scopul asigurării calităţii articolelor prezentate spre publicare, autorii sunt rugaţi să ţină cont de un set de cerințe.

IMPORTANT!!! Tinerii cercetători (studenţii) care vor pregăti și prezenta lucrări/teze ştiinţifice trebuie să fie ghidați de un conducător științific

CERINŢE FAŢĂ DE STRUCTURA LUCRĂRII ȘTIINȚIFIC
  1. Titlul lucrării/tezei ştiinţifice (centrat, cu majuscule) în limba engleză şi română (Times New Roman; 14 pt; Bold).
  2. Conducătorul ştiinţific (Numele și prenumele complet, denumirea și adresa completă a instituției, telefon, e-mail, toate aliniate pe dreapta)
  3. Autorul/Autorii lucrării/tezei (Numele și prenumele complet, denumirea și adresa completă a instituției, telefon, e-mail, toate aliniate pe dreapta);
  4. Rezumat/Abstract (Times New Roman, 10 pt, cursiv, cca 100-250 de semne). Dacă lucrarea va fi propusă spre publicare în limba română sau rusă atunci abstractul va fi elaborat în limba engleză sau franceză. Dacă lucrarea va fi prezentată spre publicare în engleză sau franceză, atunci abstractul va fi prezentată în limba română sau rusă. Abstractul trebuie să conțină actualitatea și scopul cercetării, metodele de cercetare utilizate și cele mai relevante rezultate obținute).
  5. Cuvinte cheie (4-8 cuvinte) (Times New Roman, 10 pt, cursiv): Dacă lucrarea va fi propusă spre publicare în limba română sau rusă atunci cuvintele cheie vor fi prezentate în limba engleză sau franceză. Dacă lucrarea va fi prezentată spre publicare în limba engleză sau franceză, atunci cuvintele cheie vor fi în limba română sau rusă.
  6. JEL Classification (Pentru a consulta sistemul de clasificare JEL, se poate accesa link-ul următor: http://www.aeaweb.org/journal/jel_class_system.php)
  7. Conținutul de bază al articolului ştiinţific obligatoriu va conține următoarele componente:
    • Introducere (importanța și obiectivele cercetării)
    • Succintă analiză a surselor bibliografice în domeniul problemei cercetate
    • Descrierea metodelor de cercetare utilizate
    • Rezultatele obţinute
    • Concluzii/recomandări.
    • Referințele bibliografice se plasează la sfârşitul articolului (Nume, iniţiala prenumelui, titlul, editura, anul, numărul de pagini), în lista de referințe. În text, trimiterile bibliografice se vor indica în paranteze pătrate, conform numărului de ordine din lista de referințe, cu indicarea paginii).
CERINȚE COMPLEMENTARE
  • Cercetările vor fi originale şi nepublicate anterior în alte culegeri.
  • Volumul tezei/lucrării nu va depăşi 2 pagini.
  • Elementele grafice (tabele şi figuri) trebuie să fie de calitate înaltă, cu plasare după referinţa respectivă în text.
  • Toate tabelele şi figurile, obligatoriu, vor fi însoţite de denumire şi număr de ordine (la începutul tabelului, sub figură), sursă şi, după necesitate, informaţie suplimentară: note, legendă (sub element).
  • La tabele şi figuri NU SE ACCEPTĂ POZE.
  • Articolele se vor prezenta responsabililor de secţiuni pe suport de hârtie cu semnătură. La adresa This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. se va expedia varianta electronică a articolului.

Accesează TEMPLATE / MODEL ARTICOL

Setări pagină Word (A4: 210x297)
PARAMETRI

Margine sus: 2,0
Margine jos: 2,0
Margine stânga: 2,0
Margine dreapta: 2,0
Font litere: Times New Roman; mărime - 12 pt; interval – 1,0; aliniat – 1,25.

Vă invităm şi Vă aşteptăm cu drag să participaţi la acest eveniment.
În numele Comitetului Organizatoric

Informaţii suplimentare:
Telefon: +373 22 402-872
e-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
Persoana de contact: şef-serviciu  „Ştiinţa” Condrațchi Liliana