Reprezentanta Agenției Universitare Francofone pentru Moldova și Ucraina, Roxana Țurcanu a efectuat vineri, pe 9 februarie, o vizită de lucru la ASEM, unde a avut întrevederi cu rectorul ASEM, academicianul Grigore Belostecinic. Discuțiile s-au axat pe chestiuni de interes comun referitoare la activități noi în cadrul filierei francofone a ASEM. Părțile și-au exprimat dorinţa reciprocă de a intensifica cooperarea între ASEM şi AUF.
Reprezentantă a AUF pentru Moldova și Ucraina a apreciat colaborarea prestigioasă între instituţii. Oaspetele s-a arătat interesat de evenimentele cu tematică francofonă, organizate sistematic la ASEM, deosebit de apreciate de studenți.
De asemenea, la întrevedere s-a discutat și despre proiectul pilot lansat de către Agenția universitară a Francofoniei, în colaborare cu Ambasada Franței din Republica Moldova și Alianța Franceză din Moldova pentru consolidarea formărilor francofone din cadrul a trei instituții de învățământ profesional din țară, de care va beneficia și Colegiul Național de Comerț al Academiei de Studii Economice din Moldova.
Roxana Țurcanu a menționat că prin intermediul acestui proiect, partenerii își propun să faciliteze inserția profesională a absolvenților instituțiilor de învățământ profesional tehnic din Moldova, care prevede ca la absolvirea studiilor liceale, fiecare elev să cunoască două limbi străine.
”Faza pilot a proiectului se va desfășura pe parcursul anului 2018. Acesta va fi unul complex, cu diverse activități. Profesorii de limba franceză și discipline non-lingvistice vor beneficia de formări pentru consolidarea competențelor și capacităților în franceza de specialitate. Vor fi organizate mobilități de formare pentru profesori în Franța și experți din Franța și alte țări francofone, se vor organiza seminare de formare la Chișinău. Cei mai buni studenți din cele 3 instituții de învățământ profesional tehnic vor beneficia de burse de stagii profesionale. Proiectul prevede de asemenea dotarea pedagogică și cu echipament a celor trei instituții de învățământ profesional tehnic.
Realizarea proiectului va contribui la sporirea atractivității învățământului profesional tehnic din Republica Moldova, la crearea de parteneriate între instituțiile de învățământ profesional tehnic din Moldova și cele din Franța, la consolidarea dialogului între învățământul profesional tehnic, cel universitar și agenți economici, precum și la integrarea reușită a absolvenților din instituțiile de învățământ profesional tehnic pe piața muncii din Republica Moldova”, a specificat reprezentanta AUF.
Rectorul ASEM, Grigore Belostecinic, s-a arătat mulțumit de suportul pe care îl oferă AUF doritorilor de a cunoaște limba și cultura franceză și și-a exprimat deschiderea ASEM pentru bune practici și colaborare reciproc avantajoasă.
La eveniment a mai participat Larisa Dodu-Gugea, responsabila Filierei Francofone, ASEM.
Menționăm, că Agenția Universitară a Francofoniei (AUF) este o instituție cu dublu statut: asociație ce reunește peste 800 de universități de pe 5 continente și, în același timp, operator al Francofoniei instituționale pentru învățământul superior și cercetare.
Încă din 1961, AUF pune în practică acțiuni în beneficiul instituțiilor de învățământ superior care oferă studii de limbă franceză sau în limba franceză : programe de burse, proiecte de cooperare, cercetare și guvernanță, susținerea manifestărilor științifice, sprijin pentru inserția profesională a tinerilor, intervenții în vederea reconstrucției sistemelor de învățământ în țările unde acest lucru este necesar. Răspunzând nevoilor definite de membrii săi, acțiunile AUF acoperă în prezent 104 țări.
Pentru Europa centrală și de est, activitatea Agenției este coordonată de către Direcția regională de la București (DRECO), care a fost inaugurată în 1994. Această direcție cuprinde o rețea de 109 universități membre provenind din 24 de țări. DRECO numără 7 reprezentanțe în 6 țări ale regiunii, Reprezentanța de la Chișinău coordonând acțiunile AUF în Republica Moldova și Ucraina.
Calendar evenimente
M | T | W | T | F | S | S |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | |||||
3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 |
10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 |
17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 |
24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 |