Vineri, pe 3 noiembrie, la ASEM, rectorul instituției, Grigore Belostecinic și Lilia Colin, senior manager în cadrul Departamentului Audit al Companiei Ernst & Young S.R.L. au avut o întrevedere, care a finalizat cu semnarea unui Protocol de Colaborare între cele două instituții.
Ernst & Young S.R.L s-a oferit să susțină cursuri pentru studenții din anii de studii II și III în domeniul auditului financiar; să ofere stagii de practica pentru studenți; să participe la consultări privind curricula programelor de studii, respectiv oferta educațională; să sprijine sesiunile de comunicări ştiinţifice studenţeşti prin participare la jurizare si oferire de premii.
De cealaltă parte, rectorul ASEM, Academicianul Grigore Belostecinic, și-a exprimat convingerea că această colaborare va fi una reală și de bun augur pentru ambele părți: ”ASEM va contribui la desfăşurarea de seminarii şi cursuri în domeniul științelor economice cu participarea Companiei; la promovarea în rândul studenţilor a ofertei de premii lansate; la promovarea în rândul studenților a posibilităților de angajare și de internship-uri oferite de Ernst & Young. ASEM va încuraja și va recunoaște stagiile de practică efectuate de studenții la sediul sau la punctele de lucru ale Companiei și va asigura spațiile necesare desfășurării proiectelor comune, respectiv interviuri cu studenți / candidați pentru burse / practică, cu respectarea normelor și procedurilor interne.”
”Este o onoare pentru noi să beneficiem de atenția și susținerea unor astfel de Companii cu renume mondial. Studenții și profesorii vor avea doar de câștigat din acest parteneriat - experiențe, aptitudini dar și plus valoare pentru portofoliul profesional” – a menționat Lilia Grigoroi, prezentă la eveniment.
Decanul Facultății Contabilitate a mai spus, că unele subiecte actuale și sensibile precum: ”Evoluția tehnologică și IT în contextul auditului”, ”Stabilirea strategiei de audit”, ”Probe de audit”, ”Fraude și responsabilitatea auditorului față de acestea”, ”Responsabilitatea sporita a auditorului în contextul macroeconomic actual” etc., abordate cu studenții și profesorii Facultății împreună cu reprezentanți ai Companiei Ernst & Young S.R.L vor spori interesul pentru cursuri în rândul studenților, dar și prestigiul Facultății și al profesiei contabile.
Calendar evenimente
M | T | W | T | F | S | S |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | ||||||
2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 |
9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 |
16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 |
23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 |