Republica Moldova ocupă locul 89 din 137 de state în topul competitivităţii globale, potrivit Raportului Competitivităţii Globale 2017-2018, prezentat la ASEM, care a realizat raportul în RM pentru Forumul Economic Mondial (WEF).
Ţara noastră, împreună cu alte 35 de state precum Etiopia, Burkina Faso sau Yemen, a intrat în categoria cu cel mai jos nivel de dezvoltare economică.
Economiile acestor state se caracterizează prin concurenţă şi putere de cumpărare scăzută, industrii ineficiente sau inexistente, utilaje şi tehnologii în mare parte importate. Potrivit experţilor internaţionali, asemenea economii sunt foarte sensibile la crizele economice mondiale şi la schimbarea cursurilor valutare, care duc la instabilitatea cererii şi a preţurilor.
Raportul Competitivităţii Globale arată că principalul obstacol care a blocat dezvoltarea afacerilor în Republica Moldova este corupţia. Alţi factori negativi pentru mediul de afaceri sunt instabilitatea politică şi cea guvernamentală, accesul la finanţare, birocraţia guvernamentală ineficientă, infrastructura inadecvată.
În topul celor mai competitive state din lume, Elveţia şi-a păstrat poziţia de lider mondial pentru al şaptelea an consecutiv, urmată de SUA, Singapore, Olanda, Germania, Hong Kong, Suedia, Marea Britanie, Japonia şi Finlanda.
Dintre vecinii noştri, România a ocupat locul 68, Ucraina - 81, iar Rusia - 38. La coada clasamentului se regăsesc Yemen, Mozambic, Ciad, Liberia şi Mauritania.
Forumul Economic Mondial (WEF) este o instituţie internaţională non profit, cu sediul la Geneva, angajată să amelioreze climatul social şi economic prin implicarea mediului de afaceri, politic, academic sau a altor lideri ai societăţii pentru a contura tendinţele economice globale şi regionale.
Calendar evenimente
M | T | W | T | F | S | S |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | |
7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 |
14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 |
21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 |
28 | 29 | 30 | 31 |