Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” în parteneriat cu Academia de Studii Economice a Moldovei și Centrul Național Anticorupție au lansat, ieri, 24 aprilie, în cadrul unei conferințe, cursul universitar „Anticorupție și buna guvernare”.
În cadrul evenimentului, cele 3 instituții partenere au semnat un memorandum multilateral de colaborare prin care își vor consolida eforturile pentru a include cursul interdisciplinar „Anticorupție și buna guvernare” în Curriculum-ul Academiei de Studii Economice a Moldovei, din toamna anului 2019.
Cursul universitar este deschis studenților interesați de subiect din toate universitățile din țară, jurnaliștilor și liderilor de opinie și își propune să crească nivelul de informare și conștientizare în societate cu privire la costurile economice ale corupției, dar și cu privire la măsurile de diminuare ale acesteia în toate sectoarele economiei. Cursul va cuprinde opt module, va valora 3 credite ECTS și va fi implementat pe durata anului universitar 2019 – 2020. Acesta va fi predat de experți ai Centrului Analitic Independent „Expert-Grup”, profesori ai Academiei de Studii Economice a Moldovei, practicieni, ofițeri ai Centrului Național Anticorupție și procurori anticorupție.
Directorul executiv al Centrului Analitic Independent „Expert-Grup”, Adrian Lupușor a menționat în discursul de deschidere că „educația este principalul instrument în vederea combaterii pe termen lung corupției, deoarece doar într-o societate în care oamenii conștientizează care sunt costurile corupției și sunt bine informați cu privire la măsurile de prevenire a acestora, putem miza pe reforme eficiente anticorupție. În acest sens, proiectul își propune să instruiască tinerii cu privire la costurile corupției, dar și mecanismele de prevenire a corupției în activitatea profesională viitoare a acestora, atât în sectorul public, cât și cel privat. În acest sens, ne-am propus să facem un curs universitar cu aplicare practică care să permită participanților, prin abordări interactive (studii de caz, interacțiunea cu experți și practicieni din domeniu), să însușească abordări de buna guvernare și prevenire a corupției în domenii foarte concrete: sector financiar, întreprinderi de stat, finanțe publice etc”.
„Promovarea unei educații și culturi în domeniul integrității și bunei guvernări este importantă pentru întreaga populație a Republicii Moldova, în special pentru tineri, cei care în scurt timp vor prelua conducerea acestui stat, la nivel central sau local, în instituții publice sau private. Prin lansarea acestui curs universitar, sperăm că le vom oferi studenților noștri, o șansă în plus pentru viitorul lor profesional” a menționat Grigore Belostecinic, rectorul Academiei de Studii Economice a Moldovei.
Ion Pruteanu, șef al Direcției educație anticorupție din cadrul Centrului Național Anticorupție este de părere că „includerea cursului „Anticorupţie şi buna guvernare” în Curriculum-ul universitar este necesară şi avem certitudinea că va contribui la educarea unei noi generaţii de specialişti în diferite domenii, mult mai activi şi curioşi să cunoască şi să promoveze standarde de integritate în profesiile pe care le vor exercita. Noi vom oferi studenţilor, prin intermediul acestui curs, oportunitatea de a cunoaşte multe lucruri noi din primă sursă – cei care realizează atribuţiile de prevenire şi combatere a corupţiei ale autorităţilor anticorupţie din ţară”.
„Este important că în procesul de educare şi fortificare a culturii juridice şi de integritate, care este unul premărgător prevenirii şi combaterii corupţiei, sunt implicaţi actori distinşi, autorităţile statului, societate civilă şi instituţia academică, iar prin formare şi sensibilizare în spiritul valorilor morale şi demnităţii umane, vom putea educa generaţii de cetăţeni oneşti şi integri, responsabili şi intoleranţi la orice manifestare de corupţie”, a conchis Ion Pruteanu.
Alexandru Musteață, directorul departamentului „Buna Guvernare” din cadrul Fundației Soros-Moldova, a reiterat necesitatea educării unei generații bine informate privind standardele de integritate - a unei generații pregătite să combată și prevină corupției atât în sectorul public, cât și cel privat. „Viziunea noastră este să îmbunătățim prin educație, să ajutăm tânăra generație să conștientizeze necesitatea bunei guvernări în toate domeniile, iar cursul lansat astăzi reprezintă unul dintre eforturile noastre în acest domeniu”.
La finalul conferinței, Tatiana Savva, coordonatoarea acestui proiect a invitat toți studenții interesați să aplice la curs, prin expedierea CV-ului, expresiilor de interes și a confirmării statutului de student la adresa This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.. Perioada de aplicare va fi deschisă până pe data de 31 mai 2019.
Contacte pentru mass-media: Natalia Chitii, specialist în comunicare, email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
Calendar evenimente
M | T | W | T | F | S | S |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | |||
5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 |
12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 |
19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 |
26 | 27 | 28 |