Implementarea Strategiei "Cultura-2020", discutată cu rectorii universităților din Republica Moldova
Rolul universităților în implementarea Strategiei de Dezvoltare a Culturii “Cultura-2020” și posibilitățile de promovare a unor parteneriate cu Ministerul Culturii au fost discutate vineri, 5 mai, în cadrul ședinței Consiliului Rectorilor din Republica Moldova.
La eveniment a participat ministra Culturii, Monica Babuc, care a vorbit despre locul culturii în dezvoltarea societății și a Strategiei de Dezvoltare a Culturii “Cultura-2020” în contextul dezvoltării sociale a țării, integrarea politicilor culturale în tendințele strategice naționale și internaționale de dezvoltare, precum și rolul universităților în promovarea și implementarea Strategiei “Cultura-2020”.
În cadrul întâlnirii, Monica Babuc a vorbit despre succesele pe care le-a înregistrat Ministerul pe care îl conduce în ultimii patru ani și a lansat propunerea inițierii unor parteneriate între Ministerul Culturii și instituțiile superioare de învățământ din țară în vederea asigurării caracterului sustenabil al culturii prin inocularea valorilor perene, crearea condițiilor de formare a specialiștilor necesari domeniului culturii și promovarea elementelor de patrimoniu cultural.
În cadrul ultimei ședințe a Consiliului Rectorilor, managerii universitari au discutat, de asemenea, inițiativa Academiei de Științe cu privire la salarizarea cercetătorilor științifici în contextul reformării științei în Republica Moldova, raportor vicepreședintele AȘM, Viorel Prisăcaru; dar și au făcut schimb de opinii referitor la inițierea modificării Regulamentului cu privire la normarea activității științifico-didactice în îvățământul superior.
Amintim că Academia de Studii Economice a RM, în persoana rectorului ASEM, academicianul Grigore Belostecinic, deține la moment șefia Consiliului Rectorilor, iar ședințele acestui Consiliului se convoacă, la necesitate, cel puțin o dată pe lună. Din Consiliu fac parte managerii universitari, aceștia folosind această formă de organizare pentru a pune în discuție probleme importante pentru învățământul superior.
Calendar evenimente
M | T | W | T | F | S | S |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | |||
5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 |
12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 |
19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 |
26 | 27 | 28 | 29 | 30 |