Același scenariu… creativ.
O companie prestatoare de servicii de decorare a evenimentelor și de confecționare a produselor handmade a luat premiul întâi în cadrul concursului de Business Planuri al Incubatorului de Afaceri al ASEM.
După o sesiune de prezentări de afaceri, preponderent axate pe business-uri creative, gen handmade și artizanat, după laude, dar şi critici dure, juriul, compus din 11 membri, a ales. Unii participanți au fost surprinşi de rezultat, alţii un pic supăraţi, cert este că toţi cei 6 finaliști s-au ales cu diplome și premii bănești. Ediția din acest an este deosebită prin faptul că au fost acordate cele mai mari premii de până acum. Locul I – 25 mii de lei, locul II – 20 mii de lei, locul III – 15 mii de lei și ultimele trei locuri – câte 13 mii de lei.
Astfel, primul loc i-a revenit companiei prestatoare de servicii de decorare a evenimentelor și de confecționare și comercializare a produselor handmade, fondator – studentul Alexandru Popovici, care a acumulat maxim de puncte, 73,05.
Premiul II a fost luat de Andrei Cociug și Valeriu Bobuțac – afacerea No Time For Waiter, cu un punctaj de 70,3. Ideea studentilor constă în a crea o aplicație mobilă pentru localuri (restaurante, pub, bar, etc) prin care consumatorii comandă online, operativ și astfel se economisește pe chelneri.
Premiul III a fost luat de Victoria Goțonoaga și echipa sa cu – Be Handmade (Confecționare și comercializarea articolelor de birotică handmade), cu un punctaj de 67,94.
Următoarele trei locuri au fost acordate lui Vitalie Ciochina - Serviciul pentru părinţi – CopilulMeu.md; Ludmila Adamciuc - Centru de formare personală și Eugenia Tataru - Promovarea și comercializarea produselor create de tineri meșteri.
În total, în competiție s-au înscris studenți cu 14 dosare. Din juriu au făcut parte oameni de afaceri, decani și prorectori ASEM.
Câțiva membri ai juriului au venit cu propunerea de locuri de muncă pentru tinerii antreprenori.
Așa sau altfel, tinerii vor beneficia de spații și consultanță în derularea afacerilor lor în cadrul Incubatorului de Afaceri al ASEM.
Coincidența face că anul trecut, premiul I la fel să revină unei agenţii de organizare a evenimentelor și confecţionare a lucrurilor Handmade – câștigător Nistor Lazar. De ceva timp, echipa organizează evenimente business – Media Consulting Group.
Potrivit organizatorilor, scopul concursului este de a pune în valoare ideile de afaceri inovatoare. Astfel încât să aduci pe piaţă ceea ce nu mai există sau, dacă şi există, şi mai e și concurenţă acerbă, să te diferenţiezi prin originalitate maximă.
Corina Morozan
Calendar evenimente
M | T | W | T | F | S | S |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |