Rectorul ASEM, Grigore Belostecinic a avut astăzi, 29 martie, o întrevedere cu reprezentanți de la ARACIS, însoțiți de Andrei Chiciuc, Președintele Agenţiei Naţionale de Asigurare a Calităţii în Educație și Cercetare (ANACEC).
În cadrul discuțiilor, părțile au făcut schimb de opinii pe marginea evoluției, problemelor, dar și provocărilor la care este supus învățământul superior atât din RM cât și din România.
De asemenea, s-a discutat și despre o eventuală metodologie de evaluare instituțională în învățământul superior, în ceea ce privește clasificarea și ierarhizarea universităților din RM.
De partea ASEM, la întâlnire au fost prezenți: prorectorul cu activitate didactică, dr. hab., prof. univ., Ala Cotelnic; prorectorul pentru cercetare și parteneriate, dr., conf. cercet., Corneliu Guțu și șeful Departamentului „Econometrie și Statistică Economică”, dr., prof. univ., Ion Pârțachi.
La final, oaspeții i-au oferit rectorului, drept cadou, două lucrări de statistică istorică, intitulate: ”Evoluția centenară a învățământului în România” și ”Geneza şi evoluţia învăţământului superior din România, în date statistice”.
Calendar evenimente
M | T | W | T | F | S | S |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 |