Dacă studii economice - atunci la ASEM
VINO la ASEM, FII STUDENTUL NOSTRU!

Interviu cu Daniela Moisei, absolventă ASEM, stagiară în Departamentul Finanțe și Buget, în cadrul Comisiei Europene.

- Daniela, ce te-a marcat în timpul studenției la ASEM?

O scurtă retrospectivă a anilor de studenție în cadrul ASEM, mă face să afirm că a fost una dintre cele mai frumoase experiențe academice, care a stat la bazele dezvoltării mele profesionale, dar și perioada în care am legat frumoase prietenii cu ai mei colegi.  Pe lângă subiectele și disciplinele utile domeniului financiar, am însușit cea mai importantă lecție: curiozitatea de a învăța, obţine performanţe şi de a tinde spre o continuă dezvoltare profesională. Profesorii ne încurajau să optăm pentru diverse stagii profesionale, care ne-ar aduce o plus valoare competențelor teoretice. Un alt avantaj al studiilor la ASEM este încurajarea studenților de a se implica în diverse activități extra-curriculare, astfel am ajuns să fiu membră a Consiliului Studențesc al Facultății Finanțe, iar mai târziu ocupând funcția de Președintă a acestuia. De asemenea, am lansat împreună cu Nicoleta Gonța, colega mea de facultate, o școală a tinerelor antreprenoare – „Students today, business women tomorrow”.

Cu certitudine, ASEM este instituția în care regăsești echilibrul perfect între dezvoltarea competențelor profesionale și personale sau sociale, devenind nu doar un bun economist, ci și un cetățean activ și responsabil.

- Ce a stat la baza tuturor reușitelor tale?

Orice performanţă e însoţită de multă muncă şi perseverenţă, iar eu nu sunt o excepţie. Entuziasmul și ambiția mi-au fost mereu aliați. De asemenea, încerc să diversific domeniile proiectelor în care sunt implicată. Studiind finanțe și bănci, am făcut voluntariat în ONG-uri ce promovau modul sănătos de viață, drepturile omului, ba chiar am lucrat și la Radio Moldova, moderând o emisiune pentru tineri. Astfel, mi-am lărgit orizonturile, am cunoscut oameni interesanți din diferite domenii și am descoperit diverse laturi și calități personale. Desigur, un element cheie e să-ţi gestionezi corect şi eficient timpul, astfel le reuşeşti pe toate cu succes.

- Ce, de fapt, contează la angajare, din experiența ta?

Din experiența pe care o am, pot afirma că motivarea și învățarea rapidă sunt elemente esențiale atât în procesul de angajare, cât și în ulterioara activitate. Studiile ne oferă o privire de ansamblu asupra unui domeniu, însă fiecare companie sau instituție își are cerințele, procedurile și procesele sale specifice, astfel că abilitatea unui angajat de a se adapta rapid la cerințele propuse este elementul cheie, în secolul XXI. Sigur că e inerentă o pregătire profesională de calitate și o experiență relevantă, fapt ce te-ar clasa printre candidații favoriți. Și nu în ultimul rând, să nu uităm de limbile străine, nu e doar un avantaj, ci o necesitate. Astfel, devenim mult mai competitivi și avem acces la mult mai multe oportunități de angajare și creștere profesională.

- Dar ce faci la moment, descrie o zi obișnuită  de muncă?

La moment am luat un respiro după studiile de master pe care le-am finalizat la Universitatea Charles din Praga și sunt stagiară în Departamentul Finanțe și Buget, în cadrul Comisiei Europene. Cred că e o ocazie oportună de a aplica toate studiile acumulate până acum și de a avea o privire de ansamblu asupra Europei.

Dimineața începe mereu cu știri, iar acum fiind la Comisia Europeană, spectrul este larg, astfel încerc să fiu la curent cu cele mai relevante noutăți de pe mapamond. În paralel, îmi verific email-ul și de aici pornesc ulterioarele etape. Sarcinile unității în care activez sunt diverse, incluzând redactarea actelor pentru achiziții publice, evaluarea unor programe bugetare, revizuirea procedurilor de audit intern și multe altele. Finalul anului pentru unitatea financiară reprezintă și totalizarea anului fiscal, contabilizarea tuturor tranzacțiilor, un volum de muncă mai mare și un ritm intens.

Fiind o organizație internațională, munca de birou se combină și cu reuniuni sau ședințe. Respectiv, în fiecare zi am cel puțin una în agendă. Pe cât ar părea de interesant și activ, pe atât de solicitant e. Participarea la orice reuniune presupune informarea în prealabil despre subiectul discutat și redactarea unor comentarii sau sugestii relevante.

- Pe lângă muncă, cum îți petreci timpul liber, poate ai vreun hobby?

Sigur, mereu am optat pentru un echilibru între muncă sau studii și hobby-uri. Călătoriile reprezintă unul dintre favoritele mele, îmi place să descopăr destinații, culturi și tradiții noi. Aceasta îmi permite să evadez din rutină, dar și să descopăr lumea în toată splendoarea ei. De asemenea, lectura e o altă pasiune de-a mea. În special, îmi plac biografiile, astfel mă inspir și preiau lecții de viață de la personalități de valoare. Și nu în ultimul rând, practic ocazional înotul, fiind sportul care-mi aduce satisfacția deplină.

- Care sunt publicațiile economice de valoare în opinia ta?

Dintre publicațiile periodice, aș recomanda neapărat să fie consultate reviste internaționale precum: „The Economist”, „ New York Times” sau „Business Week” pentru o privire de ansamblu asupra proceselor economico - financiare globale, a celor mai noi tendințe în lumea de afaceri și noile analize în domeniu. De asemenea, util ar fi să avem o perspectivă asupra economiei naționale, dar și a cercetărilor care se realizează la moment. În perioada studenției, am consultat Revista Economica și Ziarul Curierul Economic.

Dacă ne referim la manuale utile pentru studii, atunci cele economice de bază ar fi: „Microeconomics” de Perloff și „Principles of Microeconomics” și „Macroeconomics” de Mankiw, „The Intelligent Investor: The Definitive Book on Value Investing” de Graham și Zweig și „Think and Grow Rich” de Napoleon Hill.

- Sunt o serie de lucruri pe care e bine să le faci în anumite etape ale vieții, care sunt șansele pe care nu trebuie sa le neglijeze un tânăr în timpul studenției?

Lista priorităților poate varia în funcție de interese, dar cred că lectura și călătoriile sunt 2 dintre lucrurile în care merită să investim cât mai mult. Fie e vorba despre publicații de specialitate, dezvoltare personală sau beletristică, lecturând, nu devenim doar mai informați, ci și mai interesanți pentru cei din jur. De asemenea, le sugerez studenților să se implice activ în asociațiile studențești, contribuind la îmbunătățirea mediului academic şi organizarea diverselor activităţi extracurriculare. Și nu în ultimul rând, voluntariatul ar fi o bună alternativă pentru a acumula experiență prin intermediul proiectelor sociale, devenind mult mai empatici.

- Unde sunt colegii tăi de grupă? Fă o statistică a șanselor de angajare după absolvirea ASEM, având în vedere grupa ta :)

ASEM oferă studii de calitate și o pistă de lansare pentru tinerii specialiști prin diversele parteneriate cu instituții guvernamentale, bănci comerciale sau diverse companii, astfel studenții au pregătirea necesară și numeroase opțiuni pentru a-și găsi un job.

Colegii mei sunt bine, mulți dintre ei au deja o scurtă experiență de muncă în spate și studii de masterat finalizate. Din păcate, nu toți au rămas în Republica Moldova, părăsind țara fie pentru o experiență academică, fie pentru un post de muncă.

- Din experiența ta de studentă, ce crezi că ar fi bine de mai întreprins pentru o comunicare bună între cele două categorii (studenți și profesori), ca în final ambii, dar și imaginea instituției să aibă de câștigat?

Cred că sistemul educațional din Republica Moldova are nevoie de o redefinire a relației student – profesor, fiind bazată nu doar pe actul educațional ca mijloc de furnizare de informații și evaluare, dar mai mult pe o relaționare de tip discipol – mentor. Am întâlnit astfel de profesori și în cadrul ASEM, fapt pentru care le mulțumesc.

Fiind studentă în Praga, am savurat din plin această colaborare cu profesorii mei. Astfel, cunoștințele sunt asimilate mult mai ușor, profesorul fiindu-ți ghid și oferindu-ți alternative de informare, iar studentul, la rândul său, dovedind interes și dedicație, depășește examenele și metodele de evaluare riguroase.

- Cât de importantă este învățarea pe parcursul întregii vieți?

Acest concept devine din ce în ce mai cunoscut și întrebuințat în ultimii ani. Învățarea pe parcursul întregii vieți este mai importantă ca oricând. Trăim într-o eră digitală, când de la o zi la alta simplificăm sau modificăm procese cu ajutorul noilor tehnologiilor informaționale, se fac noi descoperiri ce revoluționează diverse sectoare de activitate, prin urmare doar capacitatea și motivarea de a învăța și a ne adapta continuu ne face competitivi. Ofertele educaționale și de formare se modernizează, astfel încât cei interesați pot combina învățarea cu munca sau viața personală: cursuri online, programe academice la distanță, seminare și workshop-uri practice, universitatea vârstei a treia, sunt niște exemple elocvente în acest sens.

- Ia zi, cum vezi tu viitorul economic al țării noastre, pentru bunăstarea națiunii?

Republica Moldova are un potențial uman extraordinar, sunt extrem de mulți tineri bine instruiți, cu studii de calitate și competențe în diverse domenii. Atragerea investitorilor străini și dezvoltarea sectorului terțiar al economiei, ar trebui să fie o prioritate pentru economia națională, aceasta ar permite statului nostru să se dezvolte, dar și să valorifice potențialul uman de care dispunem. Să nu uităm că cele mai de succes firme din țările dezvoltate aparțin sectorului terțiar, iar investițiile în industrie sunt mult mai costisitoare și amortizarea se realizează mult mai lent.

Însă pentru atragerea fondurilor străine trebuie să asigurăm un climat investițional stabil, bazat pe o politică fiscală eficientă. De asemenea, un sistem bancar bine organizat, ar oferi posibilitatea de mobilizare si utilizare eficientă a capitalului, prin acordarea de împrumuturi în condiții avantajoase producătorilor autohtoni. Și nu în ultimul rând, e esențial să investim în educație de calitate, fapt ce ar spori transferul internațional de tehnologie, know-how și ne-ar permite să propunem noi invenții în diverse domenii.

Zinaida LUPAȘCU