Oaspeţi de înaltă speţă academică, mesaje de felicitare, cadouri simbolice, medalii dar și comunicări bine argumentate au fost la ordinea zilei în cadrul Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale ”COMPETITIVITATEA ŞI INOVAREA ÎN ECONOMIA CUNOAŞTERII”, dedicate celor 27 de ani de la fondarea ASEM.
Conectată la provocările actuale ale societăţii, Academia de Studii Economice a Moldovei este orientată spre abordarea integrată a realităţilor economice, sociale şi ale mediului înconjurător. Consecventă cu misiunea sa, ASEM a reunit, în perioada 28-29 septembrie, studenți, masteranzi,cercetători, doctoranzi şi profesori, care și-au împărtăşit rezultatele cercetărilor ştiinţifice, ideile inovatoare şi experienţa practică în economia cunoaşterii.
În cadrul conferinței au fost incluse comunicările participanților de la ASEM, alte instituții din RM, precum și a celor de peste hotare: România,Ucraina, Polonia, Italia și Germania.
La deschiderea oficială a conferinței au dat curs invitației: academicianul Gheorghe Duca, Președintele Academiei de Științe a Moldovei, DHC al ASEM; Valeriu Ioan – Franc, Director general adjunct, INCE al Academiei Române, DHC al ASEM; rectorul ASE București, Nicolae Istudor, DHC al ASEM; soția primului rector al ASEM, Florina Bran și mulți alți oaspeți de onoare.
În deschidere, oaspeții au felicitat ASEM-ul cu prilejul celei de-a 27-a aniversare a ASEM și și-au arătat convingerea că, Academia de Studii Economice a Moldovei, pe parcurs, a devenit un prestigios centru educațional și științific, unde își exercită excelența un corp profesoral dedicat activității academice, pregătind generații de economiști cu înalt profesionalism.
În cadrul ședinței plenare a conferinței a fost lansat volumul ”Managementul timpului”, autori fiind: academicianul Gheorghe Duca, președinte al AȘM; rector ASEM, academicianul Grigore Belostecinic și Ion Petrescu, membru de onoare al AȘM. Volumul a fost prezentat de editorul principal al lucrării, Valeriu Ioan-Franc, Director general adjunct, INCE al Academiei Române, menționând că această carte este o noutate în literatura românească, cât și cea europeană. Iar în paginile ei, cititorii vor găsi despre esența și semnificația timpului, în funcție de preocupările și interesele fiecăruia.
Co-autor al volumului, academicianul Gheorghe Duca a adăugat: ”Pentru a folosi efectiv timpul, trebuie să știm să-l administrăm, iar această carte ne vine în ajutor”.
Pentru merite deosebite în promovarea științei, dar și învățământului și cu prilejul aniversării a 27 de ani de la fondarea ASEM, în anul Centenarului Marii Uniri, rectorul ASEM, Grigore Belostecinic i-a acordat medalia ”Paul Bran” a Academiei de studii Economice, președintelui AȘM, DHC al ASEM, Gheorghe Duca.
Inedit pentru această ediție aniversară a conferinței a fost comunicarea lui Constantin Chiriac, Directorul Teatrului Național "Radu Stanca" din Sibiu și al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, celui care știe să recite poezii, trei săptămâni în continuu. Oaspetele a vorbit publicului despre "Cultură și leadership".
”E important, în tot ceea ce facem, să ne asumăm responsabilitatea, să reușim să creăm în jurul nostru echipe solide și parteneriate pe picior de egalitate. Să dezvoltăm o agendă culturală prin competiție, ca să aducem mare calitate spectatorului nostru, în același timp, să avem coerență și capacitate de a administra logistic, dar și vizionar. Trebuie să învățăm studenții noștri că, până nu dăm, nu avem cum să primim. Lucrurile trebuiesc gândite, găsite trucuri, ca să câștigi. Asta face difirența dintre un manager și un lider. Să nu spui niciodată - nu, că ai închis o poartă, să nu spui niciodată - da, neargumentat, spune întotdeauna - poate!”, a menționat Constantin Chiriac.
A urmat tradiționala rundă a comunicărilor. Astfel, în plenară au fost prezentate comunicările considerate importante și recomandate de către organizatori.
Acestea au fost: ”Acordul de asociere dintre Republica Moldova și UE: realizări și perspective”, prezentat de Octavian Calmâc, consilier principal de Stat al prim-ministrului Republicii Moldova, viceprim-ministru, ministru al Economiei al Republicii Moldova în perioada 2016-2017, drd., ASEM; ”Academia Română Repere ale cercetării economice în spațiul românesc: 1918-2018”, raportor Valeriu Ioan-Franc, prof. univ., dr., DHC ASEM, Vicedirector al Institutului Naţional de Cercetări Economice „Constantin C. Kiriţescu”și ”Influența culturii organizaționale asupra sustenabilității întreprinderilor din Republica Moldova”, de Lilia Covaș, dr., conf. univ., ASEM.
Pe parcursul a două zile, 28-29 septembrie, participanții la conferință au prezentat rapoarte în cadrul a opt secțiuni tematice: Contabilitate, Audit și Analiză Economică; Economie Fundamentală și Aplicată; Informatică, Cibernetică și Statistică Economică; Dimensiuni Financiare ale Economiei Cunoașterii; Jean Monnet: C&D, Inovații și Antreprenoriat: Generator de Valoare Socială și Creștere Economică; Carpe Scientiam: Evoluția Științelor Sociale și Umanitare în Economia Cunoașterii; Abordări Inovative și Noi Tendințe în Domeniul Business și Administrare; Relații Economice Internaționale și Integrare Europeană.
Potrivit organizatorilor, va fi editată o culegere de articole selective ale comunicărilor din cadrul conferinței.
Calendar evenimente
M | T | W | T | F | S | S |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | |
7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 |
14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 |
21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 |
28 | 29 |