Dacă studii economice - atunci la ASEM
VINO la ASEM, FII STUDENTUL NOSTRU!

Studenţii din anul I ai Facultăţilor ”Economie Generală şi Drept” şi ”Business şi Administrarea Afacerilor”, ASEM, au aflat, din prima sursă, despre conceptele fundamentale privind factorii de risc în învăţământul superior, impactul corupţiei în mediul academic și care sunt măsurile de prevenire a acestora, în cadrul unor prelegeri publice de informare și prevenire a corupției, în contextul derulării săptămânii de responsalizare anticorupţie „Free from Corruption Week”.

Prelegerile au avut loc, pe 16 octombrie, cu participarea reprezentanţilor Centrului Naţional Anticorupţie și a cadrelor didactice ale Departamentului Drept, ASEM.

Asemenea activităţi au drept scop realizarea diverselor acţiuni orientate spre creşterea gradului de conştientizare a efectelor corupţiei în educaţie, cu precădere în învăţământul superior, promovarea intoleranţei faţă de corupţie în educaţie, perceperea şi conştientizarea fenomenelor plagiarismului şi a fraudării academice.

Astfel, studenţii au fost familiarizați cu atribuţiile CNA, standardele de integritate în învăţământul superior, care sunt actele de corupţie și ce reprezintă fenomenul.

Totodată, studenţii au fost invitaţi să se implice în activităţi de voluntariat, propuse de CNA, pentru a fi implicaţi în acţiuni de prevenire a corupției: diverse flash-moburi, campanii de informare, care ulterior se vor desfăşura pe întreg teritoriul ţării.

Prelegerile au fost realizate la recomandarea Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, în conformitate cu Planul Sectorial Anticorupţie în Domeniul Educaţiei pentru anii 2018-2020, precum şi în contextul declarării de către Consiliul Europei a perioadei 15-19 octombrie drept săptămâna de responsabilizare anticorupţie „Free from Corruption Week”.

Activităţile s-au focusat pe prezentarea Principiilor Etice (volumul II publicat de Consiliul Europei), pe evidenţierea fenomenelor plagiarismului, fraudării academice şi a efectelor acestora în cadrul sistemului de învăţământ superior din ţară.

Alina CODREANU