Valeria Sculea (anul III, CSIE), Stanislav Zacrevschii (anul III, Contabilitate), Maria Șochichiu (an. III, Contabilitate), Marina Svetlîi (anul II, Finanțe) și Elena Gasnaș (an. III, Finanțe) sunt cei cinci studenți câștigători ai Bursei ”Moore Stephens KSC” - 2016.
Diplomele au fost înmânate tinerilor pe 28 noiembrie, într-o atmosferă festivă în Sala Senatului ASEM.
Valeriu CERNEI, absolvent al ASEM, actualmente Partener al Grupului de firme Moore Stephens KSC, a menționat, înainte de a împărți premiile:
”Unul dintre motivele pentru care am elaborat acest proiect de burse e cumva patriotic și este împărtășit de către colegii mei de la Moore Stephens. Odată ce am avut ocazia să studiem și să beneficiem de suportul total necondiționat din partea unor profesori și mentori, simțim că trebuie să întoarcem societății într-un mod comparabil. Facultatea nu poate să ofere totul, dar studenții trebuie să învețe a învăța.
Interesul față de Bursă, la cea de – a doua ediție, este în creștere. Anul trecut au fost depuse 14 dosare, anul acesta – peste 20 de dosare, la anul - cu siguranță competiția va fi și mai mare. Vrem să credem că am fost obiectivi în selectarea învingătorilor, care vor primi câte 1000 de lei lunar, timp de 5 luni.
În apreciere a contat reușita academică, dar și implicarea extracurriculară a studenților de la cele trei facultăți, care reprezintă și domeniile de interes ale companiei noastre: audit, consultanță financiară și IT.
Unul dintre câștigători a fost identificat pe ultima sută de metri. Aplicarea, în format electronic, a nimerit în spam și am reușit să o recuperăm și să-I acordăm atenția cuvenită J ”.
Rectorul ASEM, Grigore Belostecinic a mulțumit companiei ”Moore Stephens” pentru responsabilitatea socială de care dă dovadă prin susținerea ASEM și a studenților săi:
”Vă îndemnăm să veniți și cu alte propuneri de colaborare, poate chiar solicitări către instituție, pentru a face ca eforturile noastre comune să se materializeze în calitatea programelor de studii, a experienței acumulate de către studenți la facultate”, a specificat rectorul ASEM.
Maria Șochichiu, beneficiară a Bursei:
”Este o onoare pentru mine această apreciere și o încununare a eforturilor consacrate timp de trei ani în studierea contabilității. Recunosc, concurența este una dură, pentru că am colegi foarte buni, colegi care te stimulează să vrei să înveți mai mult. Sper să ne revedem toți în domeniu, începând cu practica la Moore Stephens.”
Amintim, că Grupul de firme ”Moore Stephens KSC ” operează în R. Moldova și România. Prestează servicii de audit financiar, contabilitate, consultanță fiscală, de afaceri, tehnologii informaționale. Posedă trei birouri amplasate în București, Chișinău și Timișoara și numără în jur de 50 angajați.
Pentru al doilea an consecutiv, Moore Stephens selectează, prin concurs, și acordă burse în valoare de 1000 de lei lunar, tinerilor care studiază în domeniul IT și financiar. Aceștia depun dosarele și un eseu. Tema eseului în acest an a fost la discreția participanților.
Calendar evenimente
M | T | W | T | F | S | S |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | |||
5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 |
12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 |
19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 |
26 | 27 | 28 | 29 |