Rectorul ASEM , Grigore BELOSTECINIC și Directorului general al Biroul Național de Statistică, Vitalie VALCOV au semnat, pe 28 martie curent, un acord de colaborare prin care se angajează să organizeze schimburi academice cu participarea profesorilor şi specialiştilor în domeniu; să iniţieze şi să desfăşoare unele proiecte comune, cu caracter naţional şi internaţional; să organizeze conferinţe, cu participarea specialiştilor invitaţi din organizaţia – partener; să informeze şi să prezinte reciproc materiale elaborate de către profesori şi specialişti în domeniu.
Totodată, BNS va acorda studenților ASEM dreptul de a se folosi de spaţiile, fondul de carte a bibliotecii şi sursele electronice a BNS.
La eveniment au asistat reprezentanții celor doua instituții, dar și studenți de la specialitatea ”Statistică și previziune economică”.
Rectorul ASEM, academicianul Grigore Belostecinic a salutat deschiderea BNS pentru colaborare, menționând că meseria de statistician este una foarte utilă și vitală economiei și că o implicare, de pe băncile facultății a angajatorilor în pregătirea viitorilor specialiști în domeniu va aduce valoare adăugată ambelor părți.
Respectiv, Academia de Studii Economice a Moldovei se obligă: să informeze Biroul Național de Statistică, în prealabil, despre intenţia organizării stagiilor didactice, în domeniile de competenţă ale acestora; să informeze în scris Biroul Național de Statistică despre intenţia de a recomanda studenţi la practică de producție și licență, cu cel puţin o lună înainte, cu prezentarea listei studenţilor; să asigure controlul sistematic şi dirijarea metodică a desfăşurării practicii studenţilor; să informeze şi să ofere Biroului Național de Statistică articolele ştiinţifice publicate în ediţiile periodice şi literatura de specialitate de către cadrele didactice ale Academiei de Studii Economice a Moldovei, altă literatură de specialitate în domeniul statisticii, previziunii și econometriei, inclusiv cele editate de catedra de profil „Matematică și Statistică Economică”; să informeze şi să invite reprezentanţii Biroului Național de Statistică la diverse conferinţe ştiinţifico-practice, organizate de către Academia de Studii Economice a Moldovei si de catedra de profil „Matematică și Statistică Economică”.
De cealaltă parte, Vitalie VALCOV, directorul BNS, menționează că, în pofida reticenței sociale față de BNS, cauzate de evaluarea întârziată și publicarea totalurilor Recensământului Populației și al Locuințelor din mai 2014, atitudinea față de statistică a BNS este una cât se poate de responsabilă, iar rezultatele Recensământului, care vor fi făcute publice pe 31 martie curent, vor fi transparente și pe măsura așteptărilor.
În context, pentru ”a-și crește” viitorii angajați, actuali studenți de la specialitățile corespunzătoare ale ASEM , Biroul Național de Statistică se obligă: să asigure organizarea, la solicitarea ASEM, a vizitelor de documentare şi întâlnirilor de lucru cu reprezentanţii şi specialiştii Biroului Național de Statistică în domeniile de competenţă ale ambelor Părţi, inclusiv în vederea desfăşurării stagiilor cadrelor didactice şi a studenţilor ASEM în cadrul Biroului Național de Statistică la programele de studii „Statistică și previziune economică” ciclul I, licență și „Statistică și actuariat în economie și business”, ciclul II, Master; să participe la diverse acţiuni (conferinţe, seminare, mese rotunde) organizate de Academia de Studii Economice a Moldovei cu tematică statistică economică; să accepte anual, pe perioada valabilităţii prezentului Acord, organizarea efectuării stagiilor cadrelor didactice ale ASEM în domeniile de competenţă şi stagiilor de practică ale studenţilor în cadrul Biroului Național de Statistică, pentru studenții de la programul de studii licență „Statistică și previziune economică” și de la masterul „Statistică și actuariat în economie și business”, conform termenelor stabilite în programele de învăţământ.
Grație Acordului, devine încurajator pentru studenți să urmeze practica la BNS, pentru că le sunt garantate condiţii corespunzătoare, ceea ce înseamnă: asigurarea locului de muncă pe perioada desfăşurării practicii; numirea în calitate de conducători de practică a specialiştilor calificaţi, capabili de a acorda ajutorul metodologic practicanţilor; acordarea asistenţei metodologice în realizarea programelor şi planurilor calendaristice ale practicii; asigurarea accesului practicanţilor la literatura de specialitate disponibilă, documentele şi materialele privind activitatea subdiviziunilor structurale ale Biroului Național de Statistică; familiarizarea practicanţilor cu legislaţia în vigoare în domeniul de activitate, cu regulamentele de funcţionare ale Biroului Național de Statistică; cu alte documente ce vizează activitatea Biroului Național de Statistică.
Calendar evenimente
M | T | W | T | F | S | S |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | |||||
3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 |
10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 |
17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 |
24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 |
31 |