Excelenţa Sa, Peter Michalko, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, a ținut o lecție publică studenților de la Academia de Studii Economice a Moldovei, facultatea de Relații Economice Internaționale.
La eveniment au participat studenții ASEM, dar și profesori. Întrevederea a fost deschisă de rectorul ASEM, Grigore Belostecinic: ”Bine ați venit la ASEM! Pentru noi e important să fim informați corect, despre relațiile UE-Moldova, din prima sursă. Dragi studenți, aveți o șansă unică. Fiți activi și adresați cât mai multe întrebări”.
În cadrul lecției publice, Peter Michalko a relatat studenților de la ASEM, despre misiunea Delegației UE în RM și cadrul de politici al UE, care include Politica Europeană de Vecinătate și Parteneriatul Estic.
”Cetățeanul este stăpânul statului său si el este cel pentru care instituțiile de stat trebuie să lucreze și să acorde servicii de calitate. Acesta este unul din principiile promovate de noi. Ne dorim ca Moldova să ajungă țara din care oamenii să nu plece, dar să-și creeze un viitor acasă. Să contribuim la îmbunătățirea calității vieții oamenilor care trăiesc în RM prin implementarea proiectelor de infrastructură. Republica Moldova este cel mai mare beneficiar al asistenței acordate de UE unui stat din vecinătate. Pentru perioada 2007-2015, UE a donat Republicii Moldova circa 500 de milioane de euro”, a declarat Peter Michalko.
Studenții au adresat întrebări Excelenței sale, despre perspectivele de aderare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană, Acordul de Asociere, despre noile decizii discutate în cadrul ședinței Parlamentului European, măsurile întreprinse de autoritățile locale și implicarea tinerilor în relațiile UE-Moldova.
Calendar evenimente
M | T | W | T | F | S | S |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 |