In data de 8 iulie 2019, Excelenţa Sa Dl. PASCAL LE DEUNF, Ambasadorul Franței a făcut o vizită la Academia de Studii Economice din Moldova, Facultatea Relații Economice Internaționale în cadrul căruia a fost deschis un Centru Francofon pentru Cooperare Internațională menit să contribuie la dezvoltarea economică și să consolideze colaborarea între entitățile franceze și moldovenești, promovând Francofonia.
Domnul Ambasador a făcut cadou Centrului un calculator portabil, destinat formării tinerilor specialiști francofoni competenți și de asemenea a adus un mesaj de felicitare absolvenților. La această întrevedere au fost prezenți: Decana Facultății REI, Crudu Rodica, Șefa Departamentului Business Internațional Dna Dodu-Gugea Larisa, Șeful Departamentului Limbi Moderne Moldovanu Gheorghe, Hachi Mihai, conf. univ., dr., studenții anului II francofoni și tinerii absolvenți ai aceste facultăți.
Obiectivele principale ale centrului sunt: desfășurarea activității de cercetare, încurajarea inovației și creativității, schimbului de experiență, crearea strategiilor comune, consolidarea și îmbunătățirea cunoștințelor de care va beneficia piața forței de muncă și deschiderea perspectivelor economice în lumea (spațiul) vorbitorilor de limbă franceză. Această inițiativă are ca scop mobilizarea actorilor prezenți în Republica Moldova să se implice, identificând și motivând tinerii talentați să învețe și să folosească limba franceză pentru a deveni mai competitivi și mai competenți.
Crearea acestui centru va aduce o contribuție semnificativă la crearea de valoare adăugată prin consolidarea cunoștințelor, competențelor viitorilor specialiști, care ar putea fi recrutați cu încredere în competențele lor lingvistice profesionale la un nivel înalt. Astfel, centrul își propune să aducă beneficii pieței muncii.
Calendar evenimente
M | T | W | T | F | S | S |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | |||||
3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 |
10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 |
17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 |
24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 |