Un număr de 1706 de tineri și-au ridicat pe 10 iulie diplomele de absolvire a ciclului I, Licență, la Academia de Studii Economice din Moldova.
Tradițional, numele a 10 dintre absolvenți, care au înregistrat performanțe atât la studii, cât și în activitățile extracurriculare, inclusiv în competiții intelectuale naționale și internaționale – se regăsesc în Cartea de Aur a absolvenților ASEM și vor avea dreptul să se înscrie în afara concursului la unul din programele de masterat oferite de Școala Masterale de Excelență în Economie și Business a ASEM.
Aceștia sunt: Facultatea „Business şi Administrarea Afacerilor”, Cătălina Platon, Alexandru Brecico, Ecaterina Gordilova, Mihaela Popa; Facultatea „Economie Generală şi Drept”, Eugenia Avram, Olga Spînu; Facultatea „Finanţe”, Valeria Racu, Stanislav Iarovoi; Facultatea „Contabilitate”, Daniel Primblas; Facultatea „Tehnologii Informaţionale şi Statistică Economică”, Adrian Alîmov.
Rectorul ASEM, Grigore Belostecinic a adus cele mai sincere felicitări. ”Fiți arhitecții viitorului vostru professional. Este cel mai important eveniment al anului. Este evenimentul vostru, al studenților. De abia acum începeți o școală mai importantă – școala vieții. Diplomele Vă oferă două oportunități mari. Să încercați să începeți cariera acasă, în Moldova. A doua oportunitate este cea că Vă oferă dreptul să mergeți la masterat (peste 40 de programe). Ne-am bucurat pe parcursul anului de perfomanțele voastre. Anul acesta, 240 de studenți și-au finalizat studiile cu media între 9 și 10. Vreau să cred că V-ați simțit bine în ASEM. Vă dorim să fiți dornici de cunoștințe. Fiți curajoși, implicați-vă”, a declarat rectorul ASEM.
Vădit emoționat, unul dintre cei 10 absolvenți de onoare a venit cu un mesaj de mulțumire pentru ASEM: ”Le mulțumesc tuturor pentru sprijin și încredere, pentru cunoștințe de calitate și clipe de neuitat. Sunt mândru c-am absolvit ASEM”,a spus Alexandru Brecico.
Alti 18 absolventi cu medie înaltă au primit diplome de onoare pentru performanțe academice. Aceștia sunt: Gordilova Ecaterina, Business şi Administrare; Barbăneagră Grigore, Marketing şi Logistică; Sajin Alina, Turism; Vişnevschi Nadejda, Achiziţii; Teodorescu Daniela, Merceologie şi Comerţ; Platon Cătălina, Economie Mondială şi REI; Vîsoţkaia-Talmaci Irina, Tehnologia şi Managementul Alimentaţiei Publice; Avram Eugenia, Drept; Rotaru Ioana, Administraţie Publică; Pîslaru Aliona, Economie Generală; Pociumban Dumitriţa, Managementul Resurselor Umane; Racu Valeria, Finanţe şi Bănci; Răzmiriţă Adriana, Contabilitate; Batîr Alina, Cibernetică şi Informatică Economică; Gamurar Nadejda, Informatică aplicată; Barannicova Iana, Statistică şi Previziune Economică; Bordian Victoria, Tehnologia Informaţiei; Igumnov Denis, Securitate Informaţională.
La eveniment au fost prezenți mai mulți agenți economici. Aceștia au venit cu daruri pentru absolvenții ASEM. De asemenea, i-au îndrumat pe tineri să rămână și să se angajeze la muncă în țară.
Calendar evenimente
M | T | W | T | F | S | S |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | |||||
3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 |
10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 |
17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 |
24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 |