În ziua de luni, 19 iunie 2017, pentru prima dată, în fața Curții Constituționale (CCM) pledează studenții la drept al Facultăţii EGD al ASEM: Spînu Olga, Corcimari Cornelia, Cîşlaru Corina şi Avram Eugenia, de rând cu studenţii la drept de la 8 universități din țară, în cadrul Concursului de Procese Simulate în Dreptul Constituțional. Finala concursului va avea loc vineri, 23 iunie.
Judecătorul CCM, Veaceslav Zaporojan a salutat disponibilitatea viitorilor juriști ca să participe la acest concurs, care este o premieră pentru țară. Potrivit judecătorului CCM, lansarea concursului este o dovadă a faptului că ”atât Curtea Constituțională a Republicii Moldova, cât și instanțele judiciare devin parteneri cruciali în realizarea strategiei de dezvoltare a Uniunii Europene ”Europa 2020” de a stimula și de a menține dezvoltarea domeniului dreptului.”
Expertul cheie al proiectului Uniunii Europene ”Suport pentru Curtea Constituțională a Republicii Moldova,” Mamuka Jgenti a declarat că în perioada recentă, în domeniul drepturilor omului, în Republica Moldova s-au produs schimbări majore datorită activității CCM. În acest sens, expertul a declarat: ”Acest concurs constituie un exercițiu care va deschide mai multe oportunități participanților, în calitate de viitori juriști și avocați. Iar aceasta devine și mai actual în contextul oportunităților de apărare a drepturilor fundamentale prin ridicarea excepțiilor de neconstituționalitate în fața CCM, atunci când sunteți parte a unui litigiu în instanță, avocat sau judecător.”
Universitățile participante – 8 la număr – sunt din întreaga țară: ASEM, ULIM, USM, USEM, USPEE „Constantin Stere” din Chișinău, „Alecu Russo” din Bălți, Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul și Universitatea de Stat din Comrat.
Scopul acestui concurs, organizat în premieră pentru Moldova, este să ofere posibilitatea studenților să aplice în practică cunoștințele teoretice acumulate și să dezvolte abilitățile practice de pledanți în fața CCM.
La finalul concursului – în ziua de vineri, 23 iunie 2017 – echipelor participante li se vor acorda diplome de grad și certificate de participare. Concursul se desfășoară cu sprijinul proiectului Uniunii Europene ”Suport pentru Curtea Constituțională a Republicii Moldova.”
Calendar evenimente
M | T | W | T | F | S | S |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | |
7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 |
14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 |
21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 |
28 | 29 |