La 4 mai 2017, Curtea Constitutuțională (CCM) a găzduit un grup de studenți din anul I ai Facultății Economie Generală și Drept a Academiei de Studii Economice a Moldovei, care au valorificat oportunitatea de a afla mai multe despre activitatea CCM.
La deschiderea evenimentului, grupul de studenți a fost salutat de către Președintele CCM, Alexandru Tănase. Astfel, în prima parte a evenimentului, viitorii juriști au fost informați despre hotărârile de referință ale CCM și impactul pentru generații pe care îl produc acestea.
O incursiune în evoluția jurisdicției constituționale, organizarea și activitatea CCM a fost efectuată de către judecătorul CCM, Veaceslav Zaporojan, care a oferit și răspunsuri la întrebările din audiență privind jurisprudența CCM. De asemenea, studenții au aflat mai multe despre atribuțiile CCM. În continuare, fostul judecător al Curții Constituționale a Lituaniei și actualul expert al proiectului UE ”Suport pentru Curtea Constituțională a Republicii Moldova,” Toma Birmontiene, a efectuat o trecere în revistă a aspectelor care țin de dimensiunea europeană a activității CCM.
Evenimentul a avut loc cu sprijinul proiectului UE ”Suport pentru Curtea Constituțională a Republicii Moldova.”
Pentru mai multe detalii a se vedea: http://constcourt.md/libview.php?l=ro&idc=7&id=1005&t=/Media/Noutati/Viitorii-juriti-au-facut-cunotinta-cu-activitatea-CCM#sthash.Q6Sh5ZK3.dpuf
Calendar evenimente
M | T | W | T | F | S | S |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | |
7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 |
14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 |
21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 |
28 | 29 |