Vineri, pe 28 septembrie, Academia de Studii Economice sărbătorește 27 de ani de la fondare.
Agenda Zilei ASEM include mai multe manifestări:
- Ședința festivă a Senatului ASEM și conferirea titlului de Doctor Honoris Causa al ASEM lui Nicolae Istudor, rectorul ASE București (ora 9.30, ASEM, Sala de lectură ”Eugen Hrișcev”, bloc ”B”, parter)
- Conferința Științifică Internațională ”Competitivitatea și Inovarea în Economia Cunoașterii”, (ora 10.30, Aula Bloc ”A”, parter)
Notă
Academia de Studii Economice din Moldova este principala, unica şi cea mai prestigioasă instituţie de învăţământ superior cu profil economic din ţară. ASEM este o instituţie de stat, acreditată. Studiile se realizează în limbile română, rusă, engleză, franceză; învăţământ cu frecvenţă la zi și cu frecvenţă redusă. Prestigiul ASEM este confirmat și de numeroasele acorduri de colaborare încheiate cu centre universitare și de cercetare știinţifică din peste 20 de ţări ale lumi.
La moment, aici îşi fac studiile peste 6000 de studenți. ASEM dispune de o bază materială solidă, constituită dintr-o bibliotecă ştiinţifică, un departament de informatizare, dotat cu tehnică performantă; 10 centre de formare continuă şi consultanţă, 6 blocuri de studii bine amenajate, dotate cu aparataj modern unde se desfășoară actul de educație; 7 cămine, fiecare cu sală de meditaţii; un complex sportiv modern; 27 de săli de calculatoare, conectate la Internet; un centru curativ-consultativ; o bază de odihnă la Vadul-lui-Vodă etc.
Oferta de studii cuprinde ciclul liceal (în cadrul CNC), Colegiul Național de Comerț; Ciclul I în cadrul a 6 facultăți (Business și Administrarea Afacerilor; Finanțe; Contabilitate; Tehnologii Informaționale și Statistică Economică; Relații Economice Internaționale și Economie Generală și Drept); Ciclul II în cadrul Şcolii Masterale de Excelenţă în Business şi Economie și Ciclul III în cadrul Scolii Doctorale a ASEM și a consorțiului semnat intre ASEM și USPEE ”Constantin Stere” - Școala Doctorală în Drept, Științe Politice și Administrative.
ASEM-ul are 27 promoţii, marea familie a absolvenţilor ASEM constituind peste 30 000 de persoane. Anual, numele a 10 dintre cei mai buni absolvenţi ai ASEM este înscris în Cartea de Aur a Absolvenţilor ASEM, iar datele de contact ale celor care au atins performanţe academice şi extracurriculare de invidiat pot fi găsite de angajatori pe old.ase.md
Academia de Studii Economice din Moldova a fost fondată la 25 septembrie 1991, în baza Hotărârii nr.537 a Guvernului Republicii Moldova. Drept bază au servit două facultăți din cadrul Universității de Stat – „Economie”; „Economie a Comerțului și Merceologie” – și Institutul Economiei Naționale al Ministerului Economiei.
Un rol incontestabil în obținerea realizărilor instituției le-a revenit celor doi rectori ai A.S.E.M. – profesorii universitari Paul Bran (Primul rector al A.S.E.M.1991-1994, prof. univ.) și Eugeniu Hrișcev (prof. univ., dr. hab. Membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, Rector al A.S.E.M 1994-2001), precum ți întregului colectiv de profesori, personalului administrativ și auxiliar. Din 2011, rector al ASEM este Grigore Belostecinic (prof. univ., dr. hab., academician).
Serviciul Relații cu Publicul, ASEM
Tel. contacte: 0 22 402 833
E-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
Calendar evenimente
M | T | W | T | F | S | S |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | ||||||
2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 |
9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 |
16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 |
23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |