Dacă studii economice - atunci la ASEM
VINO la ASEM, FII STUDENTUL NOSTRU!

Autorizația ANACIP nr. 34-CC din 12.10.2015
Școala Doctorală în Drept, Ştiinţe Politice şi Administrative a Consorțiului Instituțiilor de Învățământ,
Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM) și Universitatea de Studii Politice şi Economice Europene „Constantin Stere”

anunţă concurs pentru admiterea la studii superioare de doctorat (bază de contract), pentru anul de studii 2016-2017, conform Regulamentului privind organizarea studiilor superioare de doctorat, ciclul III, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1007 din 10 decembrie 2014.

Durata ciclului de studii cu frecvenţă la zi este de 3 ani, cu frecvenţă redusă – 4 ani. Participanţii la aceste studii obţin calitatea de student-doctorand.

La concursul de admitere pot participa cetăţenii și cetățenii străini, deţinători ai diplomei de master.

Studenţii-doctoranzi vor putea alege conducătorul de doctorat din lista conducătorilor ştiinţifici membri ai Şcolii  doctorale în drept, ştiinţe politice şi administrative atât din cadrul ASEM, cât şi din cadrul USPEE.

Temele tezelor de doctorat vor fi alese prin coordonare cu conducătorii de doctorat.

Extras din art.94 Codul educației: ,,În cazul finalizării studiilor superioare de doctorat fără susţinerea publică a tezei de doctorat, se eliberează un certificat care atestă frecventarea studiilor superioare de doctorat în domeniul respectiv, ceea ce constituie experienţă profesională de cercetare. Diploma de doctor conferă dreptul de a profesa în domeniul ştiinţelor/artei/sportului, precum şi de a ocupa posturi în instituţii de învăţământ superior, în organizaţii din sfera ştiinţei şi inovării, dar şi în alte instituţii şi organizaţii din economia naţională”.

Studiile încep la 1 noiembrie 2016.

Actele urmează a fi depuse de la 5 septembrie până la 23 septembrie 2016.

Actele se depun pe adresa: ASEM Chişinău, str. Petru Rareș, 18, blocul E, etajul 1, biroul 114.
USPEE Chişinău,bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 200, of.14
Informaţii la tel. 022-402-881, 022-402-812, 069480405, 069105142 sau
https://www.facebook.com/doctoratdrept/?fref=ts
http://doctorat.ase.md
E-mail:  This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Actele necesare:Programe de doctorat:
  • Fişa de înscriere. 
  • Actul de studii, în original, şi o copie a acestuia, cu anexa sau suplimentul la diplomă.
  • Referatul ştiinţific(în volum de 7-10 pagini), la tematica specialităţii alese sau copia lucrărilor ştiinţifice publicate (cel puţin 2) .
  • Extrasul din procesul-verbal al şedinţei Consiliului Şcolii Masterale sau recomandări a doi specialişti cu grad ştiinţific în domeniu.
  • Scrisoare de motivaţie.
  • Curriculum vitae. 
  • Copia buletinului de identitate (pentru cetăţenii străini copia paşaportului).
  • Copia carnetului de muncă.
  • 3 fotografii 3×4.

 

  • 551.01. Teoria generală a dreptului,
  • 552.01. Drept constituţional,
  • 552.02. Drept administrativ,
  • 552.03. Drept financiar (bancar, fiscal, vamal),
  • 552.04. Drept funciar şi al mediului,
  • 552.05. Drept informaţional,
  • 552.06. Dreptul ştiinţei, educaţiei şi culturii,
  • 552.07. Drept contravenţional,
  • 552.08. Drept internațional și european public,
  • 553.01. Drept civil,
  • 553.02. Dreptul afacerilor,
  • 553.03. Drept procesual civil,
  • 553.04. Dreptul familiei,
  • 553.05. Dreptul muncii şi protecţiei sociale,
  • 553.06. Drept internaţional şi european privat,
  • 554.01. Drept penal şi execuţional penal,
  • 554.02. Criminologie,
  • 554.03. Drept procesual penal,
  • 554.04. Criminalistică, expertiză judiciară, investigaţii operative,
  • 561.01. Teoria, metodologia politologiei; instituţii şi procese politice,
  • 562.01. Teoria și metodologia relațiilor internaționale și a diplomației.
  • 563.01. Teoria, metodologia administraţiei publice,
  • 563.02. Organizarea şi dirijarea în instituţiile administrației publice; servicii publice.