Studenții ASEM vor obține diplomă dublă pentru programele de masterat "Tranzacții internaționale și Diplomație economică" si "Comerț exterior și activitate vamală", ca rezultat al unui acord între Academia de Studii Economice din Moldova și Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați, România.
Creditele ECTS și reușita obținute la ASEM vor fi recunoscute de către universitatea parteneră, în concordanță cu termenii și condițiile stabilite în acord și cu prevederile legale în vigoare, în fiecare țară.
Cursurile care nu se regăsesc în planurile de învățământ de la ASEM, vor fi predate de către profesori de la Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați.
Studenții înmatriculați la aceste programe de masterat își vor face studiile la Chișinău, la ASEM.
La finalizarea programului, studenții vor susține o singură teză de master, care va respecta standardele de exigență și rigorile specifice din ambele țări, în fața unei comisii mixte, din care vor face parte cadre didactice de la ASEM și de la Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați.
Programele de masterat cu două diplome sunt disponibile pentru toți cetățenii Republicii Moldova (cu sau fără cetățenie română), cu excepția celor care au și cetățenie română cu viza de reședință în România.
Candidatul care doreste să aplice la programele de masterat cu diplomă dublă trebuie să prezinte un dosar de concurs, cu următorul conținut:
- Fișa de înscriere;
- Copia diplomei de Bacalaureat (sau echivalent);
- Foaia matricolei a studiilor liceale eliberată de instituție, (nu anexa la diplomă);
- Copia diplomei de licență;
- Copia foii matricolei a studiior de licență;
- Copia certificatului de naștere;
- Copia certificatului de căsătorie (după caz);
- Copia cărții de identitate cu dovada de domiciliu - două exemplare;
- Copia pașaportului internațional (numai pagina cu fotografia) - doua exemplare;
- Declarație notarială cu privire la apartenența la etnia română, în cazul în care candidatul nu are părinți de origine română, pentru declarație sa va adresa Consulatului Romaniei de la Chișinău;
- Dacă unul din documentele de mai sus sunt în limba rusă sau în chirilică, se prezintă traducere legalizată;
- Acordul pentru prelucrarea datelor personale.
- Trei fotografii 3/4
- O mapă pentru foi care se poate lega.
Doritorii pot aplica la aceste programe în cadrul admiterii 2019, începând cu 1 iulie până pe 30 august. Mai multe detalii, dar și cum poți aplica află pe old.ase.md.
Calendar evenimente
M | T | W | T | F | S | S |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | |||||
3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 |
10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 |
17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 |
24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 |