Dacă studii economice - atunci la ASEM
VINO la ASEM, FII STUDENTUL NOSTRU!

Print

Workshop pentru scrierea de proiecte Erasmus+ de Consolidare a Capacităților în Învățământul Superior

Event

Title:
Workshop pentru scrierea de proiecte Erasmus+ de Consolidare a Capacităților în Învățământul Superior
When:
Fri, 11. October 2019, 14:00 h
Where:
ASEM
Category:
Alte tipuri

Description

Academia de Studii Economice a Moldovei în parteneriat cu Oficiul Național Erasmus+ va organiza vineri, 11 octombrie la ora 14.00, un atelier de lucru dedicat scrierii proiectelor Erasmus+ de Consolidare a Capacităților în Învățământul Superior (CBHE).

Evenimentul va avea loc la Academia de Studii Economice a Moldovei, Bloc F, sala 203.

În cadrul acestui workshop vor fi prezentate statistici care reflectă tendințele de aplicare și rata de succes a proiectelor CBHE, ce condiții trebuie să îndeplinească aplicanții, alegerea partenerilor în proiect, etapele de aplicare, importanța deadline-urilor în proiectele de Consolidare a Capacităților în Învățământul Superior.

Atelierul de lucru își propune să formeze competențe pentru staff-ul academic din Republica Moldova de scriere și depunere a propunerilor de proiecte Erasmus+ de Consolidare a Capacităților în Învățământul Superior.

Persoanele interesate de workshop trebuie să posede cunoștințe de bază despre proiectele CBHE (scop, structură, componența partenerilor, rolul universității, etc.), să cunoască limba engleză (workshop-ul va fi bazat pe documentele de aplicare care sunt în limba engleză), să aibă o idee de proiect și intenția de a scrie o aplicație de proiect CBHE.

Este recomandat ca participanții să aducă la workshop laptopurile proprii.

Persoanele care doresc să participe la eveniment sunt rugate să completeze acest formular până la 8 octombrie, ora 17.00: https://forms.gle/a7jfAGBMKcdjWR5H6

Locurile sunt limitate.

Workshop-ul este parte a campaniei de informare privind oportunitățile Programului Erasmus+, ediția 2019.

Campania anuală de informare, organizată de către Oficiul Național Erasmus+ în Moldova, are scopul de a prezenta oportunitățile Programului Erasmus+ în rândul studenților și staff-ului academic din Republica Moldova, precum și de a promova internaționalizarea studiilor, mobilitatea și schimburile de experiență pentru studenți și cadre didactice.


Venue

Location:
ASEM
Street:
MD-2005, Chișinău, str. Bănulescu-Bodoni, 59
Country:
Moldova